Al doilea razboi mondial a distrus in mare parte orasele Europei, de la Varsovia pana la Munchen. Timp de cel putin zece ani, ele au fost refacute cu grija si pricepere. Acolo unde s-a putut, s-au folosit vechile planuri, pastrate in arhive. Unde nu, s-a recurs la tablourile de epoca: peisajele urbane ale lui Canaletto, exacte si minutioase, sunt instrumente pretioase pentru reconstituiri. S-au folosit materiale si metode traditionale, iar daca, in timp, unele tehnici au fost uitate, acestea au fost reinventate. Cu toate ca rezultatul este impresionant, efectul de decor de teatru este evident. Totul are aerul recent, daca nu si provizoriu, al butaforiei. Este greu sa iei in serios datarea catedralei Sfantul Stefan din Viena, cand stii ca ea a fost reconstruita in 1950, cu speranta ca va arata ca in 1300. Nu doar refacerea constructiilor da impresia de scena de teatru, ci si reconfigurarea functionalitatii urbane. Centrul nu mai este vital, ci expozitional. Locuitorii stabili ai orasului l-au parasit, il viziteaza doar, ca si cum si-ar asuma, din cand in cand, conditia de turisti, exploratori ai propriului trecut, unul bine stilizat. In zona istorica nu locuieste aproape nimeni, iar cei care lucreaza aici sunt aidoma personalului tehnic din teatru, care asigura desfasurarea spectacolului, dar nu apar pe scena. Actorii sunt vizitatorii temporari, care evolueaza pe strazile, in majoritate, pietonale, trecand grabiti in revista biserici, palate si muzee. Multe palate, precum cele care au apartinut unor familii ca Harrach sau Kinsky, si-au pastrat doar fatadele baroce, interioarele fiind complet reamenajate, pentru a fi facute functionale in chip de restaurante de lux sau spatii expozitionale. Celebrul Ring ii atrage mai putin pe vizitatori, deoarece pietonii, care trec pe trotuarele largi, umbrite de platani, nu pot vedea nimic din cladirile contruite dupa stilul ecl