Răfuiala cu trecutul trebuia să se încheie de multă vreme în România. Rămâne ca istoria să judece dacă aceasta a fost întreţinută cu un scop precis sau pur şi simplu din prostie.
Răfuiala cu trecutul trebuia să se încheie de multă vreme în România. Rămâne ca istoria să judece dacă aceasta a fost întreţinută cu un scop precis sau pur şi simplu din prostie. Cert este că o mare parte dintre cei care puteau fi pedepsiţi pentru faptele lor de dinainte de 1989 nu numai că a trăit bine-mersi în perioada tranziţiei, dar a acumulat şi averi fabuloase. "Plevuşca" a căzut, ce-i drept, în plasa revoluţionarilor de conjuctură. Şi cui foloseşte acest lucru?
Cea mai bună dovadă că aşa-zisa condamnare a comunismului şi deconspirare a Securităţii ca poliţie politică nu figurează în agenda populaţiei o constituie dezinteresul simplilor cetăţeni faţă de lustraţie. Când vine vorba de moralitatea politicienilor şi de acţiunile lor ante şi postdecembriste, vocea străzii se aude pe aceeaşi tonalitate - "toţi o apă şi-un pământ!".
În urmă cu şapte ani s-a înfiinţat Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, tocmai pentru a limpezi lucrurile în privinţa turnătorilor, securiştilor şi a celor care au făcut poliţie politică în regimul trecut. Lumea a început să afle că există o astfel de instituţie abia în vara lui 2006, când din peisajul politic au răsărit câţiva foşti colaboratori ai structurilor represive comuniste.
De ce a durat atât şi pentru ce s-au cheltuit bani publici, în mod inutil, timp de şase ani? Unde sunt dosarele "grele" ale liderilor politici actuali, care nici măcar nu figurează în evidenţele Securităţii, deşi ocupau posturi-cheie în structurile statului comunist? Iată două întrebări la care sunt puţine şanse să primim vreun răspuns. În schimb, suntem liberi să ne imaginăm ce s-a întâmplat cu dosarele "grele".
Vor sau nu să o r
