Penitenciarul în care a fost închis doctorul Nelson Mandela a rămas loc de pelerinaj pentru sud-africani M-am răzleţit la un moment dat de grupul mare al anglofonilor. Ocolesc sârma

Penitenciarul în care a fost închis doctorul Nelson Mandela a rămas loc de pelerinaj pentru sud-africani

M-am răzleţit la un moment dat de grupul mare al anglofonilor. Ocolesc sârma ghimpată, intru pe o uşă, o apuc la dreapta, merg mereu înainte, străbat un sistem complicat de coridoare cu speranţa că voi găsi "ceva" interzis marelui public, mă opresc. În faţa mea, un poliţist de patru metri înălţime mă întreabă din gesturi şi priviri ce doresc acolo. În spatele lui, alţi doi mă urmăresc curioşi. "Caut celula domnului Mandela", îi spun.

Poliţistul râde icnit, se opreşte, râde din nou. Râd şi ceilalţi. Parcă am spus o glumă cu buri. Omul cel înalt îmi explică răbdător, într-un amestec de engleză şi africaans, că am nimerit în corpul de gardă al coloniei-penitenciar. "Vă întoarceţi înapoi, treceţi de gratii, daţi de grup, găsiţi celula!", zice el. Apoi, cu spatele fiind, îl aud exclamând cu un soi de sarcasm. "Târziu găsit domnul Mandela. Cu 30 de ani întârziere". Şi râde din nou, icnit.

"Sindromul Papillon"

Porţile penitenciarului Robben sunt străjuite de o pancartă uriaşă pe care stau inscripţionate cuvintele "We serve with pride" ("Servim cu mândrie"- n.n.). Nu ştim dacă este vorba de o mândrie de deţinut sau de gardian. Coborâm disciplinaţi pe cheu, nava rapidă "Makana" cu care am sosit pe insulă acostează şi rămâne nepăsătoare să ne aştepte.

Urcăm într-un autocar care ne va transporta în zona concentraţionară. Insula îţi evocă "sindromul Papillon": este minusculă, aproape înghiţită de ocean şi te "trage" mereu către evadări. Zona celulelor şi cartierul de locuinţe al supraveghetorilor albi sunt unite prin drumuri năpădite de vegetaţia sălbatică.