Cei doi arbitri care au comis greşeli majore în partidele Dacia Mioveni - Rapid şi Steaua - Ceahlăul au fost reţinuţi de la delegări pe perioadă nedeterminată Înainte de startul
Cei doi arbitri care au comis greşeli majore în partidele Dacia Mioveni - Rapid şi Steaua - Ceahlăul au fost reţinuţi de la delegări pe perioadă nedeterminată
Înainte de startul actualei ediţii a Ligii I, Mircea Sandu, preşedintele FRF, l-a ales pe Ionuţ Lupescu, directorul general al federaţiei, să facă delegările arbitrilor din Liga I în locul preşedintelui CCA.
"Arbitrii trebuie să fie credibili. Vom tăia în carne vie", a spus atunci "Kaiserul". Prima etapă a campionatului, chiar dacă nu s-a încheiat încă, a adus şi primele scandaluri. Două partide, Steaua - Ceahlăul, scor 2-1, şi Dacia Mioveni - Rapid, scor 1-2, au avut parte de greşeli de arbitraj, unele dintre ele considerate flagrante. În Ghencea, "centralul" Sebastian Colţescu a fost acuzat de către nemţeni că i-a împins de la spate pe vicecampioni spre victorie, acordându-le gratuit un penalty sau că nu l-a eliminat pe Cernea la faza golului marcat din lovitură de pedeapsă de Ceahlăul. Vinovat de erorile lui Colţescu este şi asistentul Cătălin Savu, care nu a reclamat greşelile din teren.
La Mioveni, Augustus, băiatul şefului CCA, Gheorghe Constantin, a debutat cu stângul în noul sezon. A validat un gol marcat de Mazilu, la un ofsaid la Buga, care a urmat unei faze în care Coman a prins o minge în afara careului, dar l-a şi eliminat prea uşor pe Costescu. Nici el nu a fost ajutat cum trebuie de asistentul Cornel Fecioru.
Aşa cum au promis, oficialii FRF au şi început să "taie" în carne vie. "CCA a analizat rapoartele observatorilor de arbitri şi a vizionat fazele controversate din etapa I, ajungând la concluzia că unii arbitri au comis şi greşeli majore. Astfel, comisia a decis delegarea arbitrilor ş