Disparitia patriarhului nu a facut decit sa aduca in atentia publica o batalie pentru succesiune inceputa de fapt cu multi ani in urma. Realitatea e ca nimeni nu isi imagina la inceputul anilor 1990 ca Teoctist va pastori inca atit de multa vreme Biserica Ortodoxa Romana.
La cea vreme el a fost vazut ca o solutie de compromis in stare sa asigure echilibrul si stabilitatea institutionala a Bisericii Ortodoxe in timpuri extrem de agitate, motiv pentru care demersul de indepartare a sa imediat dupa caderea regimului Ceausescu, cind i s-a imputat colaborarea mult prea strinsa cu fosta putere comunista, a fost destul de repede blocat din teama de a nu crea bulversari periculoase in interiorul bisericii.
Dupa obicei ar trebui sa-i urmeze in scaunul patriarhal IPS Daniel, mitropolitul Moldovei si Bucovinei. Faptul ca se aud voci preocupate sa acrediteze ideea ca nimic nu este batut in cuie din acest punct de vedere, citind o situatie similara consumata in prima parte a secolului trecut e pina la urma doar o expresie a unei aprige batalii de culise deja cu destule reverberatii in mass media.
Adversarii IPS Daniel, e vorba in principal de grup constituit pe o axa Bucuresti - Cluj care, se speculeaza, l-ar vrea mai degraba in scaunul patriarhal pe Teofan, mitropolitul Olteniei, au iesit repede la atac in presa mai ales ca arhiepiscopul de Iasi a preluat intre timp conducerea interimara a BOR, ceea ce evident ii asigura o pozitionare privilegiata in economia viitoarelor confruntari.
E o victorie simbolica si practica importanta pentru ca cealalta tabara ar fi dorit ca interimatul sa fie asigurat de decanul de virsta al inaltilor ierarhi, adica de Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului.
La prima vedere IPS Daniel pare sa aiba cele mai mari sanse. De fapt el a fost vazut de multa lume inca de la inceputul inscaunarii s
