Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, a declarat că mâine va avea loc o întâlnire cu toţi parlamentarii braşoveni, precum şi cu reprezentanţi ai administraţiei judeţene şi, posibil, locale, în care să se încheie un memoriu către preşedintele Traian Băsescu pentru soluţionarea problemei accesării de către Compania Apa Braşov a unei sume de 111 milioane de euro din fondurile structurale, sume absolut necesare pentru modernizarea reţelelor de alimentare cu apă. Pentru accesarea acestor fonduri este nevoie ca regia să se transforme în societate comercială şi, mai apoi, în operator regional pentru Braşov şi alte 12 localităţi limitrofe. Problemele au apărut însă la distribuirea acţiunilor, Primăria Braşov solicitând pachetul majoritar. „Sunt de acord să ia Primăria Braşov 51% din acţiuni, dar capitalul social al regiei este de 10 milioane de euro, iar ei dacă doresc să devină majoritari, trebuie să vină şi cu bani”, a spus Căncescu. „Toată lumea se plânge că nu putem accesa fondurile structurale. Iată că la Braşov am putea să accesăm 111 milioane de euro, dar nu putem, pentru că Primăria Braşov se opune”, a mai spus sursa citată.
Primarul Braşovului, George Scripcaru, nu s-a arătat prea speriat de intenţia preşedintelui CJ Braşov. „Poate să scrie singur memoriu şi să îl semneze cine vrea”, a replicat primarul Braşovului. Potrivit unor afirmaţii ale senatorului PD Ion Gonţea, municipiului Braşov trebuie să-i revină 65% din acţiunile viitorului operator regional, deoarece acesta e procentul de reţele de furnizare a apei potabile de pe teritoriul municipiului din totalul conductelor ce vor fi administrate de operatorul regional. Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, a declarat că mâine va avea loc o întâlnire cu toţi parlamentarii braşoveni, precum şi cu reprezentanţi ai administraţiei judeţene şi, posibil, locale, în ca