- Emanuel Borcescu - film, fotografie, grafica, pictura, 27 de ani:

Cred in existenta unor influente in cazul oricarui artist, si asta mai ales in perioada contemporana, cind cantitatea de informatie a crescut. A trai acum in afara influentelor inseamna a-ti asuma riscul de a reinventa roata. Mai cred ca a fi influentat de ceva nu inseamna deloc a copia ceva. Vad influentele ca pe niste catalizatori pentru munca fiecaruia, iar in cazul meu cred ca unele imagini se nasc din „pofta“ de alte imagini care s-au creat mai demult.

Pentru a vorbi de influente ar trebui sa o iau cronologic.

Despre influente la nivelul tehnicii putem vorbi in perioada liceu-facultate. Din Renastere pina la artisti contemporani ca Anselm Kiefer sau Ryan McGinness, m-am lasat influentat pe rind, pentru a acumula cit mai mult. Cred ca aici sta secretul: cind te lasi influentat si cind „uiti“ ce ai invatat. As vorbi, insa, mai mult, de artisti care m-au influentat conceptual sau ca atitudine. Si aici o sa incep mereu cu intimistii francezi (Bonnard, Vuillard, Valloton), intre care nu l-am pus niciodata pe Bonnard in virf, cum o face istoria artei de obicei. A recunoaste la Bonnard existenta geniului fata de ceilalti inseamna a omori starea de spirit din acea perioada. Toti nabistii (inclusiv Maurice Denis) m-au influentat in sensul apropierii de natura si de lucrurile aparent marunte, care ni se intimpla zilnic. Atunci am inteles prima data ca fenomenalul poate fi ratat usor, daca nu esti atent. Si mai e bucuria pe care o capeti in timp – de a observa banalul aparent si a-l pune intr-o lumina care sa-i reveleze partea de frumusete latenta, de intimitate, pe care n-o gasesti in Place Vandôme, ci in cartierele de linga Place Pigalle.

Atunci am descoperit pentru prima data cu adevarat pictura si am inteles ca ea nu are cum sa moara vreodata, pentru simp