Note pe marginea dezbaterii publice Calea Victoriei – axa culturala
a Bucurestiului. Dilemele unui proiect identitar*
Rememorind dezbaterea organizata de Ordinul Arhitectilor din Romania, Filiala Bucuresti, si dedicata evolutiei posibile a Caii Victoriei, ne propunem sa cernem prin sita argumentelor ceea ce intuiam a fi punctele esentiale cistigate de participanti, dar si semnalarea (contra)punctelor acestei discutii, anume a „zonelor ei gri-negre“, conflictuale sau doar aminate sine die.
Anume, in pozitiv, nevoia acestei „parti a breslei“ de a-si exprima opiniile intr-un mod cit mai firesc, „estompind“ jargonul profesional pina la nivelul lingvistic civilizat, dar comun acceptabil, si, pe de alta parte, nevoia tuturor de a fi impreuna (arhitecti si urbanisti de prima mina, alaturi de presa, de oameni de cultura, alaturi de nespecialisti) in incercarea disperata de a „mai salva ceea ce poate fi salvat“ – Calea Victoriei, de „binele cu sila“ care i se pregateste.
Putea fi asemanata aceasta stare de dialog provocat cu „punerea de inceput bun“ pentru ceva ce arhitectii de valoare ai tarii – si sint citiva! – isi doresc sa se petreaca, la Romanica, pe o scara extinsa si mult mai responsabila: provocarea unui participationism ad-hoc, trecerea „proprietarului de oras“ dincolo de bariera lui „a sta si a astepta sa se intimple“ (ca o paranteza, poate e bine de reamintit tuturor iubitorilor de istorie locala cum ca ori de cite ori „s-a asteptat ceva“, acel ceva a fost invariabil rau) catre altceva, catre o responsabilitate care vine doar din atentie si din vointa. Si care „merge“ catre o intelegere, catre o numire a lucrului ce va sa ti se intimple, mai ales pe temeiul sperat al colaborarii, semnalul concret al Ordinului, desfasurat cu acest prilej, fiind: „fiecare in parte sintem singuri, cu puteri limitate. impreuna, sansele am