Traian Băsescu a mai marcat un punct în meciul său indirect cu Călin Popescu Tăriceanu: acesta trecuse şi el, în urmă cu vreo lună, pe la Glina, la ieşirea spre autostradă şi sesizase, la rândul său, mizeria şi mormanele de gunoi ce ornau această poartă a oraşului.

A făcut şi el tărăboi, dar rezultatul a fost: zero! Nici Primăria Capitalei nu s-a sinchisit prea tare, cu atât mai puţin cea din Popeşti-Leordeni. Singura reacţie a fost că Domeniile Statului au pus mâna pe terenul nimănui şi n-au ştiu ce să facă cu el. Dealtfel, imobilismul aparatului birocratic de stat este celebru şi nu-mi închipui că Tăriceanu şi-a făcut iluzia că se va întâmpla ceea ce trebuia să se întâmple. Iată însă că Băsescu a reuşit să dubleze semnalul de acţiune. În loc să aştepte ca mecanismele legaliste să se pună în mişcare şi să încerce să găsească o soluţie, a convocat câţiva dintre colaboratorii săi de pe vremea când era ministru al Tansporturilor şi le-a cerut o mână de ajutor. Şi ei i-au dat-o. De ce? Din respect faţă de şeful statului? Din obligaţie faţă de cel care pe vremuri le dădea lucrări? Nici nu mai are importanţă. Cert este că în două zile Băsescu a reuşit să facă ceea ce nu se face de 17 ani! Veritabilă performanţă, cu impact major la public.

În fond, nimic nou sub soarele României. Tehnica a fost exersată cu succes de către Ceauşescu. El ar fi făcut la fel. Numai că n-ar fi rugat pe nimeni – ar fi dat dispoziţie să se facă şi, ca lucrurile să iasă rotunde, l-ar fi trimis la munca de jos pe primarul Capitalei (el putea s-o facă!). Băsescu a reuşit să împuşte doi iepuri dintr-un foc: să demonstreze că şeful Executivului este incapabil de acţiune concretă. Şi, doi, că el rămâne adevăratul şef al democraţilor, permiţându-şi să-l plesnească, scurt, pe chiar liderul partidului cu cea mai înaltă funcţie aleasă. Şahul la Tăriceanu a fost şi un şah la Videanu şi la oliga