Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CNSAS cere SRI si SIE reverificarea prelatilor BOR

Publicat in Ziare.com, marți 7 august 2007 ·

Membrii Colegiului CNSAS au decis in sedinta de marti sa solicite institutiilor detinatoare de arhiva reverificarea prelatilor BOR, desi, conform legii, acestia sunt verificati doar la cerere dupa ce ocupa functia respectiva, nu din oficiu, au declarat pentru NewsIn oficiali ai institutiei.

Potrivit lui Mircea Dinescu, CNSAS se va adresa SRI si SIE pentru a cere reverificarea unor prelati BOR, in special a candidatilor vehiculati in presa pentru scaunul patriarhal.

Dinescu a precizat ca institutia nu este obligata sa faca aceasta verificare din oficiu, dar ca a decis sa se autosesizeze dupa reaparitia in presa a unor informatii despre trecutul colaborationist al unor prelati ce ar intentiona sa candideze pentru Patriarhie.

Potrivit reprezentantilor CNSAS, demersul este si urmare a cererii de verificare depusa anul trecut de Forumul Civic Romanesc, organizatie care a criticat tot marti incetineala cu care Colegiul ii verifica pe clerici.

Reprezentantii Colegiului spera sa obtina raspunsuri de la cele doua servicii pana la sfarsitul lunii, inainte de alegerile pentru BOR.

Presedintele Forumului Civic Romanesc (FCR), Adrian Iurascu, a solicitat, marti, inaltilor ierarhi care stiu ca a colaborat cu Securitatea, sa nu candideze pentru functia de Patriarh si a criticat CNSAS ca, intr-un an, nu a reusit sa verifice decat un singur ierarh.

"Cei care stiu ca au facut pactul cu diavolul dintre inaltii ierarhi trebuie sa faca pasul inapoi si sa nu mai candideze. Credem ca presiunea pe care o veti face si dumneavoastra, ziaristii, va face ca cei patati sa nu mai candideze", a spus Iurascu, referindu-se la ierarhii care ar intentiona sa candideze pentru a a ocupa functia de Patriarh.

Liderul FCR a amintit ca, in iu

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE UPDATE Alegeri locale 2024. Rezultate: Cine a câştigat la primăriile din oraşele mari din ţară. Situaţia actualizată pe Sectoarele în Capitală

Mediafax acum o ora
UPDATE Scoruri strânse la Sectoarele 1 şi 2 Sectorul 1: George Tuţă are 36,29%, iar la mică distanţă este Clotilde Armand cu 35,87%. Sectorul 2: Rareş Hopincă a obţinut 43,35% din voturi, iar Radu Mihaiu are cu aproape un procent mai puţin - 42,48%

Aeronava în care se afla vicepreşedintele statului Malawi a dispărut

Mediafax acum o ora
O aeronavă în care se afla vicepreşedintele Saulos Chilima din Malawi a dispărut. La bord se aflau şi alte nouă persoane, se arată într-un comunicat al biroului preşedintelui. Avionul a dispărut luni în apropierea capitalei statului african.

Președintele AEP a transmis biroului electoral să nu suspende centralizarea voturilor. Ce conține DOCUMENTUL transmis de Toni Greblă

Gandul acum o ora
Toni Greblă, președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), a transmis tuturor birourilor electorale o solicitare pentru evitarea suspendării procedurilor de centralizare a proceselor verbale din secțiile de votare. Solicitarea vine, după ce

Cod roșu de furtuni în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 3 ore
< p> Meteorologii au emis luni după-amiaza o avertizare Cod roșu de furtuni valabilă în mai multe localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Sunt vizate localitățile Caransebeș, Oțelu Roșu, Zăvoi, Berzovia, Turnu Ruieni, Obreja, Băuțar, C

Trafic feroviar blocat în judeţul Bistriţa-Năsăud, după ce un copac lovit de fulger a căzut pe calea ferată

News.ro acum o ora
Traficul feroviar este blocat, luni seară, în judeţul Bistriţa-Năsăud, după ce un copac lovit de fulger a căzut pe calea ferată. Un tren este oprit temporar. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că un copac lov

Cine va prelua șefia interimară a USR după demisia lui Cătălin Drulă

HotNews acum o ora
Octavian Berceanu, membru PSD și fost comisar al Gărzii Naţionale de Mediu, scrie luni într-o postare pe Facebook că, după demisia lui Cătălin Drulă de la șefia partidului, Dan Barna va fi preşedintele interimar al USR. Dan BarnaFoto: INQUAM Photos

Producția de gaze a Gazprom s-a prăbușit până la cel mai scăzut nivel de la înființarea companiei

HotNews acum 4 ore
Gigantul energetic rusesc Gazprom Group a tăiat anul trecut producția sa de gaze naturale cu 13%, aceasta ajungând în 2023 la un minim istoric de 359 de miliarde de metri cubi, a arătat compania în raportul său pe anul precedent, publicat luni și ci

Rareş Bogdan: Domnul Stănescu încearcă să îl împringă pe scări pe domnul Ciolacu / Cel mai potrivit la preşedinţia României este Nicolae Ciucă / Vom sta de vorbă cu PSD mâine, vom avea poziţia domniior lor, exprimată prin viu grai, nu prin presă

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat luni, după anunţul secretarului general al PSD, Paul Stănescu, că PSD va organiza Congres săptămânile viitoare pentru stabilirea prezidenţiabilului, că acesta încearcă să îl împringă pe scări pe li

Covasna: Niciun român în Consiliul Local Sfântu Gheorghe

Radio Mures acum 2 ore
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România a obţinut toate cele 21 de locuri în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, niciuna dintre celelalte şase formaţiuni politice participante la alegerile de duminică neîntrunind numărul necesar de voturi pentru a

Cine sunt românii din diaspora, care au trimis partidul SOS al Dianei Șoșoacă în Parlamentul European

HotNews acum 4 ore
Aproape 15% dintre bărbații români din țările OCDE lucrează în construcții, în timp ce alți 10% lucrează în fabricarea de vehicule și mașini. Agricultura (cultură și producție animală) angajează aproximativ 3,5% din emigranții români, iar o pondere

Vremea

București
acum

32°
lun.

22°/36°
mar.

20°/35°
mie.

20°/31°
joi

19°/31°
Iasi
acum

24°
lun.

18°/32°
mar.

18°/32°
mie.

16°/25°
joi

18°/24°
Constanta
acum

23°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/29°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°
joi

13°/21°
Timisoara
acum

21°
lun.

20°/30°
mar.

17°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/25°