Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE: Radu Mazare: Basescu vrea sa controleze Constanta

Publicat in Ziare.com, miercuri 8 august 2007 ·

Primarul Constantei, Radu Mazare, s-a prezentat miercuri, in jurul orei 10,00 la sediul DNA, pentru a fi audiat de procurori in dosarul privind activitatea institutiei pe care o conduce.

La intrarea in sediul DNA, Mazare a fost intrebat de jurnalisti care este motivul pentru care a fost citat, iar el a raspuns ca a primit citatia dupa ce presedintele Traian Basescu a vazut un sondaj de opinie potrivit caruia ar castiga alegerile locale cu peste 65 la suta.

Potrivit lui Radu Mazare, Basescu a aflat zilele trecute, in timp ce participa la ceremonia de botez a unei nave la Constanta, ca intr-un sondaj IMAS, publicat intr-un ziar local, Mazare ar obtine 65% din voturi la alegerile locale, iar urmatorii doi contracandidati 3% si, respectiv, 1%.

"Cand Traian Basescu a vazut acest sondaj, a dat telefon pe firul scurt la domnul Morar, cu care e de notorietate ca se converseaza si urmarea a fost ca, in trei zile, am inceput sa primim citatii la DNA. Suntem 37 de persoane citate pentru acelasi mort dezgropat din groapa, adica dosarul cu retrocedari, evaluari, subevaluari", a spus Mazare.

Radu Mazare a mai spus ca, in urma cu zece zile, cu prilejul lansarii la apa a unei nave, Traian Basescu l-ar fi injurat si ar fi spus: "Pe asta ori il fac, ori cad la pace cu el". Primarul a adaugat ca nici nu se pune problema sa "cada la pace" cu Basescu, dupa ce acesta l-a "chinuit" trei ani.

"Are o problema personala cu mine, pentru ca vrea sa controleze Constanta", a afirmat Radu Mazare, in fata jurnalistilor.

- Basescu dezmite acuzatiile lui Radu Mazare

Edilul municipiului Constanta a adaugat ca procurorii DNA il acuza pentru retrocedarea unor imobile si pentru ca ar fi prejudiciat statul cu 30 milioane de euro, vanzand o p

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de ploi torențiale și vijelii. 25 de județe sunt vizate

Wall-Street.ro acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de ploi consistente, descărcări electrice şi vijelii, valabilă până în seara zilei de 30 mai, în 25 de judeţe, precum şi o informare de instabilitate atmosferică în cea ma

Bărbat găsit mort într-un bazin de înot din Timișoara. Poliția a deschis dosar penal

Ziare.com acum o ora
IPJ Timiș a anunțat că un bărbat de 31 de ani a fost găsit decedat marți, 28 mai, într-un bazin de înot din Timișoara. Un echipaj medical a intervenit pentru a-l resuscita, însă medicii au constatat decesul bărbatului. „La data de 28 mai a.c., în ju

Ciolacu anunţă că românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul: măsura e în vigoare

Mediafax acum 3 ore
„Românii pot intra deja în Turcia doar cu buletinul. Măsura convenită la întâlnirea de săptămâna trecută cu preşedintele Erdogan este în vigoare”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu. El mulţumeşte autorităţilor turce pentru promptitudine. „Vom continu

Subiectele la Matematică și Științe ale Naturii / Evaluarea Națională clasa a VI-a

HotNews acum o ora
Elevii din clasa a VI-a au susținut miercuri, 29 mai, proba la Matematică și Științe ale Naturii, la Evaluarea Națională clasa a VI-a. Elevii au avut la dispoziție o oră pentru a rezolva exercițiile. Elevi la examenFoto: Inquam Photos / George Călin

Creşte presiunea asupra președintelui Iohannis pentru a se retrage din cursa pentru conducerea NATO. Scenarii la Bruxelles pentru șeful statului

HotNews acum 7 ore
În opinia majorităţii ţărilor NATO, a sosit momentul ca preşedintele României, Klaus Iohannis, să se retragă, după două luni de competiţie pentru funcţia supremă în alianţă, scrie POLITICO, în condiţiile în care joi și vineri, la Praga, miniştrii de

Noua față a conflictului dintre cele două Corei. Kim Jong-un trimite baloane cu gunoi și excremente în Coreea de Sud VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Coreea de Sud şi-a avertizat locuitorii din apropierea graniţei cu Coreea de Nord să fie în alertă după ce în presă au apărut relatări conform cărora au fost detectate peste 100 de baloane care transportau diverse obiecte, inclusiv ceea ce părea a f

Cine este principalul suspect pentru uciderea Raisei, fetița de doi ani din Dolj găsită moartă pe un câmp

HotNews acum o ora
Un adolescent în vârstă de 15 ani, înrudit cu fetița din Dolj găsită moartă pe un câmp, a fost ridicat miercuri de către polițiști, fiind principalul suspect pentru uciderea copilului de doi ani și cinci luni, potrivit unor surse citate de Digi24. M

MAE atenţionează că Norvegia a decis prelungirea controalelor la frontieră până în 11 noiembrie

Mediafax acum 46 minute
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Norvegiei că autorităţile norvegiene extind, până la data de 11 noiembrie 2024, regimul de control la trecerea frontierei interne prin punctele de fronti

Când fac NUNTA Răzvan Simion și Daliana Răducan. ”Am trimis invitațiile”

Gandul acum o ora
Prezentatorul de televiziune Răzvan Simion, în vârstă de 43 de ani, se pregătește de nunta cu Daliana Răducan, în vârstă de 33 de ani. Răzvan Simion este cunoscut din postura de co-prezentator al emisiunii matnale de la Antena 1, alături de Dan Oțil

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Gică Mihali și Claudiu Niculescu sunt invitații lui Cătălin Mureșanu

Gandul acum o ora
Miercuri, 29 mai, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, revine, cu începere de la ora 21, cu o nouă ediție. Doi foști mari jucători din istoria clubului din șoseaua Ștefan cel Mare sun

Vremea

București
acum

22°
mie.

12°/23°
joi

14°/25°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

22°
mie.

14°/22°
joi

13°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

23°
mie.

13°/23°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

11°/23°
joi

12°/19°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

26°
mie.

12°/26°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°