Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mutarea lui David - Şeful Poliţiei Romăne este "avansat" in SUA

Publicat in Jurnalul, vineri 10 august 2007 · ·

Dan Valentin Fătuloiu, şeful Poliţiei Romăne, pleacă de la conducerea instituţiei, fiind nominalizat de către Cristian David, ministrul Internelor şi Reformei Administrative (MIRA), pentru ocuparea postului de şef al Biroului ataşatului afacerilor interne in Statele Unite ale Americii.

Dan Valentin Fătuloiu, şeful Poliţiei Romăne, pleacă de la conducerea instituţiei, fiind nominalizat de către Cristian David, ministrul Internelor şi Reformei Administrative (MIRA), pentru ocuparea postului de şef al Biroului ataşatului afacerilor interne in Statele Unite ale Americii. Succesorul lui Fătuloiu ar putea fi chestorul Eugen Corciu, actualul adjunct al şefului IGP, sau Marian Tutilescu, directorul Poliţiei Capitalei.Â

Această mutare nu prea surprinde, contrele dintre David şi Fătuloiu fiind de notorietate. La mijlocul lunii iunie, in cadrul unei conferinţe organizate la Mamaia, şeful Poliţiei Romăne susţinea că angajaţii instituţiei au elaborat un set de propuneri pentru modificarea legislaţiei rutiere. Ministrul Internelor a apreciat drept "ridicolă" noua concepţie de monitorizare in trafic a şoferilor indisciplinaţi şi

n-a pierdut ocazia să-l demită pe şeful Poliţiei Rutiere, Dumitru Jianu, in urma tragediei care a avut loc in urmă cu o lună pe Autostrada Soarelui.

Mişcări de trupe. O dată cu noua funcţie, Valentin Fătuloiu este avansat la rangul de ministru-consilier, lucru contrazis de Iulian Surgiu, vicepreşedintele Corpului Naţional al Poliţiştilor: "După părerea mea nu a fost avansat. In următoarea perioadă vor mai fi mişcări in cadrul Ministerului de Interne. Ministerul de Interne trebuie să fie deschis faţă de societatea civilă, dacă vrem o poliţie modernă". Procedura prevede ca şeful Poliţiei Romăne să fie eliberat din funcţie de către primul ministru al Romăniei, la propunerea Ministrului Internelor şi Reformei Adm

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar

News.ro acum 2 ore
Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a companiei Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar. 2 august 2024 a fost stability ca termen pentur înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra av

Deţinutul de la Penitenciarul Poarta Albă care a plecat de la punctul de lucru, prins

News.ro acum 20 minute
Deţinutul de la Penitenciarul Poarta Albă care era căutat după ce a plecat de la un punct de lucru a fost prins miercuri seară, pe câmp, în apropierea autostrăzii A2.

Cupe europene – echipele româneşti şi-au aflat adversarele din turul secund

Mediafax acum o ora
În cazul în care nu va obţine calificarea în primul tur preliminar al Ligii Campionilor, cu Virtus AC, FCSB va întâlni echipa învinsă din meciul Flora Tallinn (Estonia) - NK Celje (Slovenia), disputată tot în primul tur preliminar al Champions Leagu

Șeful IPJ Alba a fost SCHIMBAT din funcție. Comisarul-şef Florin Dogaru ar fi vizat de o ANCHETĂ a DNA – SURSE

Gandul acum o ora
Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, comisar-şef Florin Dogaru, a fost schimbat din funcţie, potrivit unor surse din instituție. Numele lui Florin Dogaru nu se mai regăseşte în componenţa echipei manageriale publicate pe site-ul ofi

Preţul poliţelor de asigurare obligatorie ar putea fi plafonat până la 30 septembrie 2024

Mediafax acum 3 ore
Ministerul Finanţelor pune în dezbatere publică proiectul elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin care reglementează soluţia temporară de prelungire până la data de 30 septembrie 2024 a perioadei de aplicare a HG nr.1326/2023 privin

Consiliul Europei a emis recomandări pentru combaterea discriminării faţă de romi în România şi alte 3 ţări europene / Presa prezintă romii prin stereotipuri și prejudecăți: sunt violenți, needucați și înapoiați, se arată într-un studiu

G4Media acum 34 minute
Consiliul Europei a prezentat marţi într-un studiu o serie de recomandări pentru combaterea discriminărilor în mass-media faţă de comunităţile alcătuite din romi şi nomazi în patru ţări europene, respectiv Bulgaria, Grecia, Italia şi România, transm

Polițist împușcat din greșeală cu arma din dotare în sediul unității. Era conștient când l-a preluat ambulanța

Ziare.com acum 3 ore
Un poliţist din Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin, s-a împuşcat accidental, miercuri, 19 iunie, cu arma din dotare, în zona piciorului. El a fost preluat de o ambulanţă şi dus de urgenţă la spital. ”În cursul zilei de astăzi, în jurul orei 13.0

VIDEO Celebrul complex Stonehenge, acoperit cu vopsea portocalie de protestatari de mediu

Mediafax acum 2 ore
Celebrul complex Stonehenge a fost acoperit cu vopsea portocalie de protestatari de mediu. Incidentul s-a produs cu o zi înainte de evenimentele programate la faţa locului pentru marcarea solstiţiului de vară.

Accident! O femeie de 80 de ani, din Botoșani, a ajuns cu mașina într-o râpă

Botosani News acum 55 minute
O șoferiță de 80 de ani, din Botoșani, a ajuns la spital după ce s-a răsturnat, miercuri, cu mașina într-o râpă, la Harghita. Femeia s-a ales cu mai multe leziuni. La fața locului au intervenit și echipajele Detaşamentului ISU Odorheiu Secuiesc şi S

O femeie a încercat să dea foc Primăriei Ploieşti

Mediafax acum 2 ore
O femeie de 49 de ani a încercat, miercuri, să dea foc Primăriei Ploieşti. A împrăştiat benzină, dar a fost oprită înainte de a da foc clădirii.

Vremea

București
acum

36°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

33°
mie.

19°/33°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

29°
mie.

21°/29°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

32°
mie.

17°/32°
joi

18°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

36°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°
sâm.

23°/38°