Nu vorbea, nu-şi recunoştea părinţii şi, de cele mai multe ori ori, nu lăsa pe nimeni să pătrundă in lumea sa singuratică. Se intămpla să rămănă zeci de minute cu ochii aţintiţi pe perete sau pe o jucărie. Sau, dimpotrivă, să alerge prin casă dănd din măini, fără să ştie unde se află. Acum, in urma sedinţelor de terapie ABA, Emilian a ajuns să spună, in cuvinte abia silabisite, "te iubesc, mama!".
Din spatele unui geam, mama işi priveşte copilul. Cu măna la gură şi ochii inlăcrimaţi, abia dacă mai respiră. La fiecare gest al băiatului, femeia suspină prelung. Copilul dă din măini, scoate căteva sunete şi nu are astămpăr pe scaun. Profesoara repetă la nesfărşit: "Jenifer este... ve-se-lăăă. Cum este Jenifer?", şi-i arată desenat pe foaia de hărtie un chipuşor zămbăreţ. Emilian o priveşte o clipă, repetă bolborosit spusele "tutorelui" său. Şi, dintr-o dată, incepe iar să bată cu palma in masă, fără incetare, mai mult, şi mai mult. In mod obsesiv.
Din cănd in cănd, de parcă ar şti că in spatele geamului fumuriu cineva il priveşte, băiatul zămbeşte. Şi ochii săi mari, fruntea lată il fac să pară un copil lipsit de orice suferinţă. Emilian a fost diagnosticat la vărsta de 3 ani şi patru luni cu autism. Multă vreme, chiar şi acum, boala l-a ţinut departe de familie şi de jucăriile sale. Sechestrat intr-o lume in care trăia doar el. "Trecuseră 3 ani şi el nu scotea nici o vorbă. Se invărtea prin casă in piruete perfecte sau dădea din măini de parcă dirija o orchestră. Cine ar fi crezut că acestea erau semnele bolii?", spune mama copilului, Simona Creangă. Vizita la Spitalul Obregia din Capitală şi precizia cu care medicul a pus diagnosticul copilului au aruncat-o pe femeie in vărtejul diperării. "Imi puneam atătea intrebări. De ce, Doamne, copilul meu trebuie să treacă prin chinul ăsta? Atăta vreme l-am văzut ca fiind perfect sănătos şi ac
