Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Teatrul Luni joacă în fiecare zi a săptămânii la New York

Publicat in Gandul, duminică 12 august 2007 ·

Ameninţat cu evacuarea din sediu în România, Teatrul Luni de la Green Hours este singurul reprezentant din Europa de Est la New York Fringe Festival. Anul acesta, teatrul a fost selecţionat cu două piese, ambele scrise de Peca Ştefan şi regizate de Ana Mărgineanu.

“Bucharest Calling” şi “The Sunshine Play” vor avea câte cinci reprezentaţii la ediţia de anul acesta a Fringe NYC (10-26 august) - un festival multi-arte cu evenimente desfăşurate simultan în 20 de locuri şi, totodată, un târg de spectacole de interes pentru producători. Seria de 10 reprezentaţii pe tărâm american a început sâmbătă. “Bucharest Calling”, jucată ieri, a fost scrisă în engleză şi s-a mai jucat la New York, într-un cerc mai restrâns, la invitaţia Institutului Cultural Român.

Piesa care va fi prezentată pentru prima oară miercuri, “The Sunshine Play”, a avut premiera mondială în 2005 la Dublin Fringe Festival. Ea a fost scrisă de Peca Ştefan în limba engleză special pentru festivalul irlandez, unde Teatrul Luni a fost invitat cu o producţie nouă, după ce în 2004 câştigase Marele Premiu. În urma participării la festival, “The Sunshine Play” a obţinut anul trecut premiul pentru cel mai bun spectacol - categoria “relationship drama” (dramă de relaţii), acordat de Fringe Report la Londra.

“Promovarea în festival a celor două spectacole româneşti beneficiază de cartea de vizită dată de London Fringe Report Award şi de recomandarea oficială în FringeNYC a unui celebru teatru Off-Off, pentru «Bucharest Calling»”, spune Voicu Rădescu, directorul Teatrului Luni. Un număr de 190 de producţii vor fi prezentate în cele 16 zile de festival, în 20 de locuri din tot oraşul. Circa 100.000 de oameni sunt estimaţi că vor vedea unul sau mai multe spectacole. Oferta variază de la drame şi musical-uri la monologuri, teatru de păpuşi şi piese coregrafice.

La fel ca longevivul Fringe Festival

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un diplomat al Ambasadei Rusiei la București, declarat persona non grata în România. Anunțul MAE

HotNews acum 31 minute
Autoritățile române au decis declararea persona non grata pe teritoriul României a unui diplomat din cadrul Ambasadei Federației Ruse la București, pentru activități care contravin prevederilor Convenției de la Viena din 1961 privind relațiile diplo

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 2 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum o ora
INGHA anunţă cod galben de inundaţii în şase judeţe, până sâmbătă dimineaţă, 25 mai. Codul galben este valabil începând de astăzi, ora 12:00, până sâmbătă diminața, 25 mai, ora 7:00. „Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a insti

Lotul preliminar al României pentru Euro 2024. Pe lista lui Iordănescu se află doi debutanţi

News.ro acum o ora
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat, vineri, lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lista reprezintă şi lotul preliminar pentru Euro 2024. Printre jucă

Nicolae Ciucă, la Vila Florica: PNL este astăzi marele partid al dreptei româneşti, capabil să treacă România prin crize, să ofere un model liberal de administraţie eficientă, să construiască în România şi să facă puternică ţara noastră în Europa

News.ro acum o ora
Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, a declarat vineri la evenimentul de la Vila Florica, că PNL este astăzi marele partid al dreptei româneşti, capabil să treacă România prin crize, să ofere un model liberal de administraţie eficientă, să construiască

Aproximativ 40 de kilograme de metamfetamină, descoperite de poliţisti şi procurori la intrarea în ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Calafat / Un şofer bulgar a fost arestat pentru 30 de zile

News.ro acum o ora
Un cetăţean bulgar a fost arestat pentru 30 de zile, după ce a fost prins la volanul unui camion care transporta 40 de kilograme de metamfetamină. Bărbatul a fost oprit pentru control în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat. ”În data de 23.05.202

Gabriela Firea: Parcurile Capitalei sunt abandonate! Au nevoie mâna unui GOSPODAR

Gandul acum o ora
De Ziua europeană a parcurilor naționale, Gabriela Firea trage un semnal de alarmă despre starea marilor parcuri bucureștene. Candidatul PSD la primăria Capitalei a acuzat lipsa de acțiune și de interes în ceea ce privește reabilitarea și întreținer

O fetiță de 10 ani a fost internată în comă, după ce mama sa a dat pe hainele ei cu o substanță toxică ca să scape de purici

Ziare.com acum o ora
O copilă de 10 ani din Caraș-Severin a ajuns în stare gravă la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara, după ce mama a dat prin casă și pe hainele ei cu o substanță toxică, de uz veterinar ca să scape de purici. Medicii spun că starea pacien

Nicolae Ciucă: Partidul Naţional Liberal împlineşte astăzi 149 de ani. Liberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite vineri, la împlinirea a 149 de ani de la apariţia formaţiunii, că iberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră: independenţa, Marea Unire, reform

Dezvăluire Reuters: Putin vrea un armistițiu în Ucraina, pe actualele linii ale frontului. Ce înseamnă acest lucru

HotNews acum o ora
Președintele rus este pregătit să accepte un armistițiu în Ucraina cu o încetare a focului negociată care să recunoască actualele linii ale frontului, au declarat pentru Reuters patru surse de la Moscova, care au afirmat în același timp că Kremlinul

Vremea

București
acum

26°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

26°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

13°/26°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°