Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Jirga păcii" afgano-pakistaneză a cerut eradicarea talibanilor

Publicat in Adevarul, luni 13 august 2007 ·

Prezenţa preşedintelui pakistanez la sfârşitul adunării tribale din Afganistan, de la al cărei debut a lipsit, a întărit mesajul de luptă comună împotriva teroriştilor şi a celor care

Prezenţa preşedintelui pakistanez la sfârşitul adunării tribale din Afganistan, de la al cărei debut a lipsit, a întărit mesajul de luptă comună împotriva teroriştilor şi a celor care îi sprijină pe talibani, fără a fi ei înşişi extremişti.

Departe de a fi împăcate istoric, relaţiile dintre Afganistan şi Pakistan au fost şi mai tensionate de resurgenţa talibanilor în regiunea de interferenţă a triburilor paştune de la graniţa comună. După ce a acuzat în mod repetat Pakistanul că găzduieşte talibani şi militanţi Al-Qaida retraşi din Afganistan, preşedintele Hamid Karzai a vorbit acum adunării de 700 de lideri tribali despre reconstruirea încrederii între Kabul şi Islamabad.

La rândul său, preşedintele Pervez Musharraf a recunoscut că talibanii primesc sprijin în regiunile tribale ale Pakistanului şi a cerut liderilor tradiţionali ai regiunii să împiedice ca o minoritate să mineze eforturile de aducere a prosperităţii în acele zone uitate de modernitate, în timp ce restul Asiei a luat-o înainte.

Mai concret, generalul Musharraf a repetat că armata pakistaneză a arestat seniori talibani şi că duce pro-

priul război cu aceştia în zonele sale tribale.

La "jirga păcii" nu au participat însă bătrânii triburilor din Waziristan, regiunea pakistaneză cea mai instabilă, pe motiv că fără reprezentanţii talibanilor la discuţii acestea nu pot aduce nicio soluţie.

Pe de altă parte, "puternicele legături de secole" dintre Afganistan şi Pakistan sunt încă marcate de un diferend istoric asupra liniei de demarcaţie lăsate de retragerea colonială britanică, prin care liderii afgani se văd văduviţi de teritorii paştune acum pakistaneze.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două femei însărcinate din Maramureș, intubate după ce s-au intoxicat cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor

Ziare.com acum 44 minute
Caz șocant într-o localitate maramureșeană. Şase persoane s-au intoxicat, marţi seară, 18 iunie, cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor. Două surori, de 17 și 23 de ani, ambele însărcinate, sunt inconştiente şi intubate. "Echipajul CBRN din

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 2 ore
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 5 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Biroul Electoral Central respinge cererea Alianţei Dreapta Unită de anulare a alegerilor în Sectorul 2

G4Media acum o ora
Biroul Electoral Central a respins, marţi, ca neîntemeiată, cererea de anulare a alegerilor în Circumscripţia Electorală nr. 2 – Sector 2 Bucureşti, pentru alegerea primarului, formulată de către Alianţa Dreapta Unită USR – PMP – Forţa Dreptei, tran

Euro 2024: Turcia s-a impus în faţa Georgiei, scor 3-1

News.ro acum 3 ore
Echipa naţională a Turciei a învins marţi, la Dortmund, scor 3-1, echipa naţională a Georgiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. La Dortmund, turcii au avut prima mare ocazie a meciului, prin bara lui Kaan Ayhan din minutul 10, i

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 3 ore
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 6 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 5 ore
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Kievul acuză armata rusă de decapitarea unui militar ucrainean

News.ro acum 3 ore
Procurorul general al Ucrainei Andrii Kostin acuză marţi forţele ruse de ”decapitarea” unui militar ucrainean în regiunea ucraineană Doneţ, în apropierea frontului de est, relatează AFP. ”Am primit informaţii potrivit cărora şefii unităţilor forţelo

ALEGERI LOCALE 2024 – Biroul Electoral Central anunţă că centralizarea rezultatelor se apropie de final - Rezultatele pentru primari şi consilii locale, gata în proporţie de 99,94% / Rezultatele pentru consilii judeţene – 39 din 41

News.ro acum 3 ore
Biroul Electoral Central anunţă, marţi seară, că centralizarea rezultatelor se apropie de final, fiind gata în proporţie de 99,94% pentru primari şi consilii locale. ”În ceea ce priveşte alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale di

Vremea

București
acum

26°
mie.

22°/35°
joi

22°/38°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/34°
Iasi
acum

23°
mie.

19°/32°
joi

17°/28°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/31°
Constanta
acum

20°
mar.

21°/26°
mie.

20°/25°
joi

20°/27°
vin.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

20°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/38°