Casa cu 60 de suflete • Intr-o casa din municipiul Pascani, locuiesc nu mai putin de 60 de persoane, majoritatea fiind copii sub 16 ani • Acestia traiesc intr-o mizerie de nedescris, casa fiind un real focar de infectie • Mai mult, din cauza saraciei, cei mai multi dintre locatari fura sau cersesc • "Cei de acolo au preocupari diverse, de la adunat cartoane, la furat sau cersit", a spus Tiberiu Dogaru, adjunctul sefului de Politie din Pascani • Vecinii sunt terorizati de locuitorii imobilului de pe strada Fantanele • Ar trebui sa se faca ceva impotriva lor. Sunt un pericol pentru cei din jur", a spus Doina Ciobanu, unul dintre vecini
La inceputul mileniului trei, intr-o casa de pe strada Fantanele, din municipiul Pascani, locuiesc nu mai putin de 60 persoane, copii si adulti, in niste conditii greu de descris. Mizeria si saracia aduc aminte mai degraba de foametea din deceniul cinci al secolului trecut, decat de o locuinta intr-un municipiu, despre care autoritatile locale spun ca prospera de la o zi la alta. In imobilul de pe strada Fantanele locuiesc sase familii: Codreanu, Ispir, Pintilie, Mihalcea, Serban si Fieraru. Acestia se ingramadesc toti intr-o casa care nu are nici macar conditiile minime unui trai decent. Cu toate acestea, aproximativ 25 de copii se joaca printre mormane de gunoaie, fara ca autoritatile locale sa intervina. Mai mult decat atat, in urma cu doi ani, cand in casa locuiau 50 de persoane, primarul municipiului Pascani, Neculai Ratoi, a dat asigurari ca va interveni pentru ca acesti copii sa nu traiasca intr-un asemenea mediu. Totul a ramas la faza de promisiuni, deoarece nimeni nu s-a mai interesat de soarta lor. In pofida saraciei, numarul copiilor creste de la o luna la alta. Numai Viorica Codreanu are nu mai putin de 7 copii, cu varste cuprinse intre 1 si 16 ani. "Traiesc destul de rau. Am sapte copii in intretine