Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România şi Mongolia, câte cinci medalii

Publicat in Adevarul, luni 13 august 2007 ·

Braşov a găzduit turneul Internaţional de Lupte ale României "Ion Cornianu" pentru seniori la greco-romane şi libere şi senioare la libere. A fost una dintre cele mai puternice competiţii ce

Braşov a găzduit turneul Internaţional de Lupte ale României "Ion Cornianu" pentru seniori la greco-romane şi libere şi senioare la libere. A fost una dintre cele mai puternice competiţii ce precede Mondialele de juniori de la Beijing şi de seniori de la Baku, unde vom merge şi cu doi arbitri FILA: Tiberiu Horvath şi Ovidiu Lazăr.

Preşedintele Federaţiei Române de Luptă, Cristian Poteraş, i-a avut ca oaspeţi de onoare pe fiul şi nora celui ce a dat numele turneului, Rodica şi Petre Cornianu, precum şi pe dr. Csaba Heghedus, preşedintele Federaţiei Ungare de Lupte, vicepreşedinte FILA. A fost prezent şi vicepreşedintele Federaţiei Italiene, Lucio Caneo, care a însoţit-o pe soţia sa, arbitrul Edi Dosza. De remarcat că întreaga echipă a Israelului e alcătuită din ex-sovietici: moldoveni, ruşi, bieloruşi, iar antrenorul echipei SUA este iugoslavul Morim Pedrovic, fost campion olimpic şi mondial, azi stabilit în Colorado Spring. 14 ţări au participat la competiţie, cu peste 200 de sportivi. Un clasament al aurului situează pe prima treaptă România şi Mongolia - cu cinci medalii, Ungaria - patru medalii.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vrancea - Autocar cu 59 de pasageri, înmatriculat în Bulgaria, răsturnat pe DN2. Patru persoane, inclusiv un copil, rănite uşor / Şoferul vehiculului ar fi adormit la volan - FOTO

News.ro acum 2 ore
Patru persoane, inclusiv un copil, au fost rănite uşor după ce un autocar cu 59 de pasageri, înmatriculat în Bulgaria, s-a răsturnat pe Dn2, în apropierea localităţii Pufeşti, din judeţul Vrancea. Şoferul vehiculului ar fi adormit la volan. ”Prin ap

Incident armat într-un supermarket din Arkansas - trei persoane ucise şi 10 rănite

Mediafax acum 19 minute
Cel puţin trei persoane au fost ucise şi 10 rănite într-un atac armat în masă la un supermarket din Arkansas vineri, potrivit autorităţilor. Suspectul a fost împuşcat de poliţie şi se află în custodie cu răni care nu îi pun viaţa în pericol, a decla

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 12 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 11 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 11 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Horoscop pentru sâmbătă, 22 iunie 2024. Favoruri sau câștiguri substanțiale pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 11 minute
Berbec Vrei, nu vrei, esti in văzul lumii la finalul acestei saptamani. Este posibil sa primești invitații la evenimente cu multe persoane, care mai de care mai interesante. Esti admirat, intrebat si ți se vor solicita explicatii sau sfaturi. Aval

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 11 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 11 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 10 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Atac armat sinistru într-un supermarket din SUA. Trei oameni au fost uciși și 10 răniți

Ziare.com acum o ora
Trei persoane ucise şi 10 rănite într-un incident armat, într-un supermarket din Arkansas Un bărbat înarmat a deschis focul într-un supermarket din Arkansas vineri, ucigând trei civili şi rănind alte 10 persoane, inclusiv doi ofiţeri de poliţie, a a

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

21°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

22°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

23°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°