Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CFR Cluj vrea primul loc

Publicat in Gandul, marți 14 august 2007 ·

Preşedintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureşan, vrea ca echipa sa să o înlocuiască pe Steaua în fruntea clasamentului după meciul direct de duminică.

„Vom urca pe primul loc duminică seara. Vrem să învingem Steaua la cel puţin două goluri diferenţă pentru a ne lua revanşa faţă de tot ce s-a întâmplat în campionatul trecut. Sunt sigur de victorie”, a spus Iuliu Mureşan.

CFR Cluj se află pe poziţia a treia, cu şapte puncte, şi va întâlni duminică liderul Steaua, care are nouă puncte după primele trei etape. În sezonul trecut, Steaua a învins în ambele meciuri pe CFR Cluj, cu 4-2 la Bucureşti şi 2-1 la Cluj-Napoca.

Mureşan este, în schimb, nemulţumit de faptul că meciul va fi arbitrat de Sebastian Colţescu, pe care intenţionează, oricum, să-l recuze. „Pe Colţescu îl recuz. Ne-a «ras» de prea multe ori. Pare că este arbitrul unei echipe sau două. Este un arbitru foarte bun, dar ceva se întâmplă şi este păcat că în ultima vreme a dat chixuri”, a spus Mureşan. Preşedintele clujean crede că este suspect faptul că Steaua se bucură că va fi arbitrată la Cluj de Augustus Constantin.

„Mi se pare suspect că Steaua nu a cerut arbitri străini şi că se bucură că va fi arbitrată de Constantin la Cluj. Acum două-trei săptămâni, Gigi Becali a avut o ieşire la adresa lui Gheorghe Constantin, a spus că i-a dat bani, şi a zis şi despre Augustus. Acum e foarte mulţumit şi mie, sincer, asta mi se pare suspect. Acum două-trei săptămâni erau hoţi, iar acum îi laudă. Dacă eu, Iuliu Mureşan, aş fi în pielea lui Augustus, i-aş arăta acum lui Gigi Becali. Dar poate Augustus e fire slabă şi va fi ca un căţeluş. Să vedem cum va reacţiona şi să sperăm că nu-l va speria acest meci. Dacă vom avea probleme cu Steaua, chiar că vom cere arbitri străini”, a precizat Mureşan. (D.R.)

Preşedintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureşan, vrea ca echipa sa să o înlocuiască pe Steaua î

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum o ora
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum 39 minute
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 3 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum o ora
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

Guvernul majorează bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”

Mediafax acum o ora
Guvernul a decis să majoreze bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”. Decizia este luată în şedinţa de vineri a Executivului.

Joe Biden l-a depășit pe Trump în preferințele americanilor, arată un sondaj al conservatorilor de la Fox News FOTO

Ziare.com acum 19 minute
Un sondaj de opinie arată că Joe Biden a urcat pe primul loc în preferințele americanilor pentru alegerile prezidențiale SUA din octombrie. Cifrele au fost publicate tocmai de Fox News, canal de știri care este acuzat că face propagandă republicană

Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Mediafax acum 44 minute
„Azi am semnat Decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziţia generală de negocieri a ţării noastre, ce

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

24°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°