GORJ. Un tânăr din Târgu Jiu le-a dat bătăi de cap poliţiştilor din Ţicleni în noaptea de sâmbătă spre duminică. După ce a băut bine, Ciprian C. Constantin, de 22 de ani, a provocat un scandal într-o discotecă din localitate, motiv pentru care a fost nevoie de intervenţia forţelor de ordine ale poliţiei. Tânărul a fost scos afară cu forţa de angajaţii care asigurau paza şi ordinea în discotecă, însă, în faţa localului, acesta l-a lovit pe Sorin M., din aceeaşi localitate, de 19 ani. Agresorul a fost dus la Secţia de poliţie din Ţicleni, unde i s-a întocmit dosar penal pentru ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea gravă a ordinii şi liniştii publice, lovire şi ameninţare. De asemenea, el a primit şi o sancţiune contravenţională conform prevederilor Legii nr. 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică. După ce a plecat din sediul poliţiei, tânărul s-a dus în centrul localităţii, unde
s-a dezbrăcat de pantaloni în faţa unui grup de persoane şi a început să înjure. Şi de această dată poliţiştii au intervenit şi i-au mai dat o amendă pe Legea nr. 61. Se pare însă că oamenii legii n-au reuşit să-l cuminţească pe Ciprian Constantin care, spre dimineaţă, s-a întors în discotecă, unde a mai provocat un scandal lovindu-l pe Adrian C., de 22 de ani. Pentru poliţişti comportamentul acestui tânăr părea de neexplicat, aşa că l-au imobilizat şi l-au dus la Secţia psihiatrie a Spitalului din Târgu Jiu, unde a fost internat.
GORJ. Un tânăr din Târgu Jiu le-a dat bătăi de cap poliţiştilor din Ţicleni în noaptea de sâmbătă spre duminică. După ce a băut bine, Ciprian C. Constantin, de 22 de ani, a provocat un scandal într-o discotecă din localitate, motiv pentru care a fost nevoie de intervenţia forţelor de ordine ale poliţiei. Tânărul a fost scos afară cu forţa de angajaţii care asigurau paza şi ordinea în discotecă, însă, în faţa localului, acesta l-a lovit pe Sorin M