Despre Polonia nu se poate scrie cu adevarat decit la persoana I. Centrul ei de gravitatie, Cracovia, avea sa imi arate la un loc trecutul ei mereu sporitor, prezentul impalpabil si viitorul ca o tesatura incompleta, adunate in cultura si civilizatia unui popor atit de aproape, si totusi, atit de necunoscut... Ca si cum cineva ti-ar arata cealalta fata a unei carti de joc, iar imaginea incrustata pe ea se deseneaza in fata ochilor tai mareata, desi imposibil de cuprins...
O aventura solitara
Ma trezesc din somn bataile discrete in usa. Fratele Tomasz imi zimbeste binevoitor – am nevoie de ceva?, ma intreaba. Nu inteleg imediat unde ma aflu. Descifrez contururile austere ale camerei – un pat strimt, o masa si un scaun, o biblioteca intesata cu carti, un tablou straniu a carui semnificatie n-o voi intelege decit mai tirziu. Prin fereastra mare izbucneste soarele, imposibil de oprit.
Dau timpul inapoi, ca secventele dintr-un film: trenul care a plecat cu un scrisnet furios din Bucuresti, apoi vami, dimineata, ore fara numar, timpul nu mai trece, seara inabusitoare domolita cu Gombrowicz. Si, hélas!, Cracovia in aerul racoritor al unei dimineti. Nu e un vis. Witany!
Locuiesc intr-o manastire despre care ai spune ca e acolo dintotdeauna. Construita in secolul al XIII-lea de catre Sfintul Hiacinth, este deopotriva casa a Domnului si a calugarilor dominicani. Aflu ca manastirea e faimoasa pentru paradoxul sub care sta: desi poti ajunge de la ea in piata Rynek Glowny, furnicarul Cracoviei, la fel de repede cum spui „soare“, pare atit de departe, atit de greu de cucerit... Mi se mai spune ca unei femei nu ii este aproape niciodata ingaduit sa viziteze locuintele calugarilor, insa printr-o mare sansa, eu voi poposi aici pentru trei saptamini. M-am hotarit: imi voi suspenda orice expiratie fireasca a fiintei si voi inspira fara opreliste