Constantin ABALUTA

Grafferul din lift

Editura Paralela 45, Pitesti, 2006, 246 p.

Mai intii sa vedem ce inseamna in contextul poeziei actuale lirica lui Constantin Abaluta. De obicei se spune ca marea ruptura in evolutia poeziei romanesti de dupa razboi a inceput odata cu promotia ’80. Eu nu am fost de acord niciodata cu aceasta afirmatie, pentru ca, de fapt, ruptura nu se produce in deceniul noua. Ruptura s-a produs anterior. Imediat dupa moartea proletcultismului a existat mai intii acea generatie a lui Nichita Stanescu si, cel putin in primele sale volume, acesta a incercat sa resusciteze traditia marii poezii moderniste dintre razboaie, iar apoi, la sfirsitul anilor ’60 si inceputul anilor ’70, se configureaza o miscare poetica novatoare care se concretizeaza in citeva directii.

E vorba, pe de-o parte, de poezia si proza oniricilor, iar pe de alta parte, de ceea ce criticii numesc in general poezia obiectelor care-si are un reprezentant de marca in Constantin Abaluta. Ei bine, cu acesti autori, incepind de la sfirsitul anilor ’60, cind debuteaza Constantin Abaluta, debuteaza Nora Iuga, George Almosnino, Mazilescu, Turcea, Mircea Ivanescu, Cezar Ivanescu, Angela Marinescu si asa mai departe, se configureaza o miscare poetica tot mai indepartata de traditia unei anumite poezii interbelice: Arghezi, Blaga, Barbu, traditie care fusese urmata pina atunci, si-si gaseste in contextul poeziei dintre razboaie alte modele. Unul dintre ele este Bacovia, iar celalalt poezia avangardista, in special cea suprarealista, caci, in underground-ul epocii, Gellu Naum, care tocmai revenise in actualitate cu volumul Athanor, se bucura de o mare autoritate. Aceasta poezie va fi antimetaforizanta, dar mai ales antimetafizica. Asta nu inseamna ca poetii obiectelor sau oniricii au refuzat transcendenta, in fapt, ei au refuzat doar tendinta filozofarda