Dacă mergi o dată la Barcelona, nu ai multe de făcut: să dai fuga la Sagrada Familia, să-ţi toceşti pingelele pe Ramblas, pînă jos, la mare. Acolo să-l saluţi pe Cristóbal Colón, rămas cu faţa spre direcţia în care a pornit-o cu cele trei corăbii atît de greu obţinute, şi să te bucuri de priveliştea iahturilor din marină. Într-o altă zi, nu ai decît să o iei spre deal, să te pierzi încercînd să găseşti Parc Guell, să ameţeşti bine în tunelul şui, întrebîndu-te pînă la urmă cine e drept şi cine nu, să dai o raită prin oraş, ca să vezi şi alte clădiri create de norocosul Gaudí (căci rar s-a mai ivit ocazia să-şi pună cineva în practică ideile atît de diferite de cele ale contemporanilor săi). Mai ai de dat apoi o raită prin Barri Goti, noaptea tîrziu de preferinţă, şi să treci apoi în El Born (care chiar e un cartier, unde răbufnesc locatarii cu cearşafuri mari la balcon, de pe care poţi silabisi Aquí es un barrio - no un escenario, adică un loc unde mai şi locuiesc oameni, nu doar o scenă pentru spectacolul vieţii). Neapărat să faci plajă la malul Mediteranei, în Barceloneta, dacă e toamna tîrziu, cu atît mai interesant, că poţi face poze multe, pentru familie şi cei care îţi vor zîmbi ascunzînd, evident, invidie. Nu ai cum să ratezi o vizită în Piaţa Real, să te minunezi că palmierii lor sînt mai viguroşi ca ai noştri, că două străduţe mai încolo portocalele atîrnă în pomi şi tîrziu în noiembrie şi iarăşi faci o poză că nu ştii cînd mai prinzi ocazia. E cazul să încerci o paella, în doi, dar nu din motive de romantism ci legate, pur şi simplu, de cantitate. Şi gata, se cheamă că ai văzut Barcelona!

A doua oară cînd te duci, ai grijă să treci în revistă locurile interesante. Căci dacă prima dată te-ai purtat ca turiştii japonezi, bucuros de privelişte, preocupat de exterioare şi de sutele de fotografii cu sau fără tine în cadru, acum e timpul să pătrunz