Deşi Romănia a suferit in ultima perioadă de pe urma caniculei, energia solară este foarte puţin folosită in ţara noastră. Potenţialul exploatabil al acestui tip de energie este de 1.200 GWh/an, adică de trei ori mai puţin decăt potenţialul microhidroelectric. Pentru sprijinirea producătorilor vor fi propuse facilităţi fiscale.

Jumătate din teritoriul Romăniei are un potenţial de peste 1.200 kilowatt oră pe metrul pătrat pe an, conform lui Ioan Silviu Lefter, preşedintele Agenţiei Romăne pentru Conservarea Energiei (ARCE). Astfel, potenţialul energetic solar este impărţit pe 5 zone, in care zona 0 are 1.250 KWh/mp/an, iar zona IV are o capacitate de 950 KWh/mp/an.
REDUCERE. Dar acest potenţial nu este folosit. Ioan Silviu Lefter, preşedintele ARCE, intenţionează să propună facilităţi fiscale pentru producătorii de energie regenerabilă asemeni celor practicate in Uniunea Europeană. Aceste facilităţi sunt fie scutirea de plata TVA, fie reducerea impozitului pe profit. Potrivit datelor furnizate de Autoritatea Naţională de Reglementare in domeniul Energiei, la sfărşitul anului 2006 numărul producătorilor de energie regenerabilă era de 23.
MENAJER. Energia solară poate fi folosită in două moduri: termic şi electric. Sistemele solare termice sunt folosite pentru căldură şi apa caldă menajeră din locuinţe individuale sau instalaţii centralizate de mică anvergură. Acestea insă, pentru a fi utilizate cu o eficienţă ridicată, trebuie să funcţioneze in regim hibrid, impreu