Fotografia este astazi parte integranta a artei vizuale contemporane, limbaj artistic al carui potential expresiv a fost pus in valoare in diferite contexte. Calitatea de document a fotografiei s-a verificat in timp, ea a contribuit la alcatuirea celui mai bogat depozit vizual al umanitatii – marturii – care face ca timpul si spatiul sa capete alte dimensiuni.
Cu un astfel de „depozit“ m-am intilnit in expozitia de la Bucuresti, din anul 1997, care prezenta publicului romanesc creatia unuia dintre cei mai mari fotografi ai secolului al XX-lea, cel care ne-a lasat marturii, documente despre marii artisti ai secolului.
Nascut in Romania, Eddy Novarro se intorcea acasa dupa cincizeci de ani. O existenta aventuroasa, o viata plina de surprize avea sa-l poarte in jungla braziliana cautind specii de fluturi, ca apoi viata sa-l puna in contact cu multe dintre cele mai mari personalitati din domeniul artelor plastice. Si nu oricum, ci in calitate de fotograf. Am avut bucuria de a-l cunoaste pe Eddy Novarro, de a realiza un interviu cu el. La cei optzeci de ani era o prezenta joviala, plina de farmec. Am discutat mult, despre anii care au trecut, despre proiectele de viitor. Cred ca a fost una dintre cele mai fascinante intilniri, un dialog viu, plin de nerv, care si acum, la zece ani distanta, are incarcatura emotionala datorata unui om care a vibrat pentru tot ceea ce a intreprins.
Dupa cincizeci de ani ati venit in Romania, domnule Novarro, cu o parte din lumea dumneavoastra. Cum ati descoperit-o?
Asta este o treaba de o viata. Cum ai construi o casa, inca o caramida si inca o caramida, se mai poate intimpla ca acea casa sa aiba mai multe temelii dintr-odata. Am fost cind ici, cind colo, si rezultatul se vede acum: treizeci si doi de ani de lucru.
Cind ati plecat din Romania v-ati gindit vreodata ca fotografia va fi viata dumnea
