Jan Koneffke
O iubire la Tibru
Traducere de Nora Iuga, Editura Humanitas,
Colectia „Raftul Denisei“, Bucuresti, 2007, 290 p.
„Ah, m-am saturat de acest trecut blestemat care ne trage intr-o prapastie, fara sa ne fi facut vinovati cu nimic, eu si cu tine, fata de el. Lucrurile astea s-au intimplat inainte de nasterea noastra sau nu?… Poti sa-mi spui ce as avea eu in calitate de istoric in comun cu trecutul? Ala nu e nimic altceva decit material haotic, o materie amorfa pe care o indesam in constiinta noastra, pina cind incepe sa sune intr-o oarecare masura plauzibil si logic.
Si ce-i plauzibil in istorie? Ce e logic in cursul unei vieti?“ – peroreaza, in ultimele pagini ale romanului, Konrad Menzing in fata naratorului, Sebastian Wieland. Fosti colegi la scoala germana din Roma, acum ei sint colegi de meserie, tineri arheologi care se intilnesc la conferinte profesionale. in plus, mai sint legati si prin prezenta unui personaj tenebros, care a traversat vietile lor de familie, devastind-o pe cea a naratorului: Ringelnatz-Alfred, alias Freddy Kasulke.
Silueta misterioasa a lui Ringelnatz-Alfred, alias Freddy Kasulke, traverseaza primele si ultimele pagini ale romanului lui Jan Koneffke, contribuind astfel la impresia unei constructii romanesti circulare. Ajuns la finalul cartii, cititorul se reintoarce avid la inceputul lui si reia lectura. Pe de o parte, pentru ca nu ar vrea sa se desparta de atmosfera magica a unei Rome pitoresti, tesuta din detalii realiste, vazute parca de ochiul unui localnic din anii ’70 (o mare reusita a romancierului), pe de alta, pentru ca enigma se lumineaza, in buna parte, in final, desi detalii importante au fost presarate, cu o abilitate mascata, in mod firesc, chiar de la inceputul cartii.
Cititorul care se cufunda din nou in O iubire la Tibru este surprins sa descopere ci
