La 6 aprilie 1786, sultanul numea ca domn al Ţării Româneşti pe Nicolae Mavrogheni. Originar din insula Paros, Mavrogheni a ajuns domn cu ajutorul lui Gazi Hasan paşa, comandantul flotei otomane al cărei dragoman era. Numirea acestui "galiongiu" (galion = corabie mare, galeră) n-a fost deloc bine văzută nici de boieri, nici de norod, şi de aici un şir întreg de pamflete, piese de teatru sau versuri menite a ridiculiza politica şi măsurile acestuia. Care-i era aşadar comportamentul menit a-i atrage antipatia tuturor? Mavrogheni, în afara faptului că este taxat drept "ciracul" căpitanului otoman sau "galiongiu", are obiceiul de a se amesteca mai în toate: măturatul străzilor, mersul la biserică, spovedania, împărtăşania, hoţiile de la drumul mare, furtişagurile, preţurile, pieţele, boieriile, dregătoriile, judecăţile, organizarea militară, certurile casnice etc. În fapt, domnul se află mai peste tot, căci umblă deghizat prin Bucureşti pentru a verifica astfel dacă poruncile îi sînt respectate. Dionisie Eclisiarhul povesteşte: "şi au început a umbla zioa şi noaptea pre uliţe şi prin curţile boereşti, uneori diptil, alteori de faţă, cînd călare, cînd pe jos, cu doi trei arnăuţi după el, şi cercînd care cum să află pe la casele lor" sau "să înbrăca uneori Mavrogheni Vodă în haine popeşti, alteori să îmbrăca cu rasă şi podcapet, călugăreşte, şi mergea pe la beserici de cerca cum slujesc preoţii şi pe ce vreame săvîrşescu slujba". "Mavrogheneştele fapte", cum sînt "lăudate" de pitarul Hristache în versurile sale, se referă mai întîi de toate la "disciplină": "apoi mai dete-un nizam (regulament) / Să nu mai umblăm cum umblam/ În zariflicuri şi-n plimbări / Şi în alte desfrînări / Ci oareşice mai feriţi / C-apoi vom fi pedepsiţi". Românii, care ştiu că nici o minune nu ţine mai mult de trei zile, nu prea se sinchisesc de poruncile domneşti ("Că o socoteam drept glumă") ş