De cite ori ati dat in ultimii ani in piata peste un soi de mere sau pere pe care sa-l stiti numai din copilarie, din tinerete, care sa nu existe (si nu exista!) prin supermarketuri, care sa va trezeasca amintiri olfactive si gustative inegalabile de aceleasi si aceleasi soiuri de mere rosii, galbene sau verzi de la Billa sau Kaufland? In 2004, n-am rezistat decit 3 (trei) zile "acasa", la Amnas. Venisem sa vad ce mai e pe aici, ce s-a mai stricat, sa incerc gestul minim: sa cosesc iarba din curte, sa tai urzicile, socul, sa infrunt "nebunia" de natura care stie mereu sa recupereze-n doi timpi si trei miscari fiecare petec de pamint "abandonat" (de voie, de nevoie) de mina omului gospodar. Am ascultat si atunci (ca si acum) o caseta primita in 1986 de la o verisoara din Germania care venise cu tatal ei in vizita, cu piese de Santana, de Smokie, printre care si "What can I do?". Ma intrebam si eu: Ce pot sa fac? Nu puteam sa fac nimic. Se deschisesera portile cerurilor si ploua fara-ntrerupere. In cele trei zile cit am (rezi)stat, nu stiu daca treptele de ciment de la intrare s-au uscat fie si numai pentru un ceas. Si-atunci am citit si-am scris. Am scris vreo trei elegii (ce altceva as fi putut scrie pe o asemenea ploaie?), printre care si aceasta:
elegie amnasana V
din turnul solitar/ceasul bate/peste curti si case/sase batai de ora sase.
ploua. si ploua marunt/ca printr-o sita fina/peste verdele crud/si rece.
in curte/buruienile si socul/au napadit din nou/tot locul.
regina e a clipei neputinta,/resemnarea, surioara-i geamana.
casa-casa inca-i in picioare/aparind cu nepasare/aparentele de-o doara.
dar casutei-magazie/cu ce-a fost cindva macelarie/cu bucatarioara de vara/cu cuptorul/care-o fi ducind si el dorul/rotilor de piini de odinioara/i s-a frint/a acoperisului spinare -/iara gaura ce se casca intre tigle/da masura celor ce-
