Probabil, nu am fi abordat, acum, problema taberei de la Gheorghieni — considerata sinonima miscarii neohorthyst-revizioniste maghiare de la Kissmaros - Ungaria — si a ecourilor starnite. Din doua motive. In primul rand, in zona aceasta de tara nu ne-am confruntat cu accese de autodeterminare din partea maghiarimii si nici despre vreo tentativa de riposta cu iz extremist din partea romanilor nu am auzit pana acum. In al doilea rand, tabara de la Gheorghieni se inscrie intr-un sir destul de lung de astfel de manifestari care pot fi interpretate foarte usor si drept provocari. Or, de la o riposta in acelasi registru si pana la actiuni violente nu ar mai fi, probabil, decat un pas.

Am abordat, insa, acest subiect pentru ca, in decurs de doar doua zile, am auzit trei persoane, din medii sociale diferite, din pasnicul si multiculturalul Banat, acuzand in termeni virulenti atat maghiarimea care a organizat aceasta tabara "in tara noastra", cat si autoritatile, in frunte cu presedintele Traian Basescu, pe motiv ca... le-ar da nas.

Pentru noi ar trebui sa fie un semnal de alarma faptul ca in zona aceasta de tara — unde ani de zile nu au existat probleme si neintelegeri pe motive etnice intre romani si germani, maghiari, sarbi, bulgari, tigani, ucraineni — atitudinea pacifista incepe sa piarda teren, facand loc unor rabufniri care pot fi, e adevarat, si exprimari de patriotism, dar la fel de bine, pot fi sau pot fi interpretate ca accese de nationalism, daca le privim prin prisma actualului context politic, national si international. (In diferite state europene, inclusiv in cele care s-au bucurat de democratie in formele sale cele mai evoluate, extremismul tinde sa castige adepti. Daca exemplul liderului extremei drepte Jean Marie Le Pen, in Franta, ori al lui Jorg Heider, liderul nationalist al Aliantei pentru viitorul Austriei, partid intrat in Parlament, su