Dacă tot explorez zona centrală a Craiovei, am zis să mă opresc şi la La Dolce Vita, mai ales că terasa aşezată la umbra unui bloc de zece etaje este destul de răcoroasă. Aproape de restaurant mă întâlnesc cu un bun prieten, şi el plecat să caute un loc unde să ia masa. Îi propun să mergem împreună, iar el acceptă. Am luat loc şi prompt am primit meniurile. Studiu scurt şi hotărâre rapidă: o supă-cremă de roşii şi spaghete bolognese pentru mine şi o pizza quatro stagioni pentru amicul meu. La băuturi el a rămas la o răcoritoare acidulată, eu am hotărât că un pahar de cabernet de Segarcea şi o apă minerală cu gheaţă ar fi suficiente. Ne sosesc tacâmurile pe un platou, băuturile şi supa mea cremă de roşii. Pe masa cu aspect metalic, chelnerul ne aşază câte un „şervet“ gen fast-food, din hârtie. La un restaurant unde vin să mănânc în linişte aş fi preferat un material textil. Supa-cremă e fierbinte şi suspectez că s-ar fi folosit semipreparate şi nu roşii proaspete luate astăzi de la piaţă sau supermarket. Pâinea primită - cornuleţe - e caldă şi delicioasă. Per total, notă de trecere, nu mai mult. Suntem serviţi simultan cu pastele şi pizza. Pastele arată mai bine şi sunt atacate. Întreb despre pizza peste masă şi primesc un „îhîmm“. Cred că tot notă de trecere este. Spaghetele mele sunt bune, vinul este bun, dar cam scump. Să facem o paranteză la vin. Este unul dintre puţinele localuri care îţi permite să bei un pahar de vin. Găseşti în meniu un pahar de vin, 230 de mililitri. Îl comanzi şi îl primeşti. Nu este nevoie să cumperi o sticlă. Mai ales dacă eşti singur, este prânz, iar afară sunt 35 de grade Celsius. Văzusem şi vinul casei, alb sau roşu. Dar nu era momentan disponibil. Nici în varianta alb, nici în varianta roşu. Revin la paste, sunt bune, sosul are carne, porţia este suficientă chiar pentru o persoană mai înfometată. Cer nota de plată şi primesc direct bon