Catalin Mihuleac La celebra universitate "Cuza", lidera invatamantului superior romanesc, dupa cum glasuieste slova clasamentelor de profil, studentul prins copiind la examene este pedepsit exemplar, cu exmatricularea. Pe buna dreptate, daca ne gandim adanc, fiindca ce-i copiatul daca nu o forma de furt? Iar daca o faci, macar fa-o fara sa fii prins ca un biban la prima undita; fiindca ce fel de viitor specialist in finante poate fi acela care nu stie sa fure corect, cu Legea in mana dreapta si Biblia in stanga?
Daca e sa adancim problema, ne putem intreba si de ce copiaza studentul: dintr-un cult al puturoseniei sau pentru ca prea multe discipline de studiu sunt concepute sub lespedea grea a menopauzei si andropauzei cadrelor didactice?
Dar sa nu deviem. Cert este ca regula cu exmatricularea se aplica; mai putin pentru rudele vip-urilor. In anul universitar trecut, fiica unui avocat, fost deputat si maricel in PD, a fost prinsa copiind, iar tati a dat-o la pace cu conducerea institutiei. Apoi, ziua intreaga, tati a facut un tur al redactiilor, rugand cu lacrimi in ochi conducerile de gazete sa nu publice nimic despre fetica, fiindca se va revansa el cat de curand, cu dezvaluiri interesante jurnalistic, despre fel de fel de potlogarii ale colegilor de partid.
Dar cea mai spectaculoasa exceptie de la regula exmatricularii s-a petrecut cu cativa ani in urma, tot la facultatea de Drept. La examen cu insusi proful al mai barosan in organigrama, un student a fost prins de catre asistent copiind. Decanul a tras o cearta ca de la egal la egal cu micul infractor, care in final a fost pedepsit drastic... primind doar nota 9 (noua) la examenul respectiv! Cata severitate!
Intamplator, cu totul intamplator, junele era chiar nepotelul profului examinator. Ca sa va menajez, nu va spun cat de mare este azi mititelul, pe scara justitiei romanest