Aristotel Căncescu, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov şi al organizaţiei judeţene a PNL, a afirmat, ieri, că deţine informaţii că „unii parlamentari braşoveni ai Partidului Democrat se laudă că preşedintele Traian Băsescu va trimite Direcţia Naţională Anticorupţie să mă ancheteze”.
Potrivit lui Căncescu, iniţiativa ar fi pornit din partea „unui deputat, unul dintre reclamagii Braşovului, care nu se pricepe la altceva”, pe care a refuzat să îl nominalizeze.
Căncescu se întreabă însă „de ce nu s-a ocupat Băsescu de mine în campania electorală de acum trei ani, când eu am fost cel care i-a condus campania în Braşov şi am pus bani din buzunarul meu pentru asta. În plus, postul Mix FM pe care îl deţineam în Bucureşti era singurul pe care mai putea să intre, deoarece domnul Băsescu avea embargo la celelalte posturi. De ce nu s-a ocupat atunci de mine?”
Căncescu susţine că nu se teme de DNA pentru că tot ceea ce a făcut a fost „cinstit şi legal”. Potrivit preşedintelui CJ Braşov, acuzaţiile ce i se aduc ar fi legate de gestionarea fondurilor şi a contractelor de proprietate privind mai multe obiective ale Braşovului, precum un imobil din Piaţa Sfatului şi baza sportivă Olimpia. Aristotel Căncescu, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov şi al organizaţiei judeţene a PNL, a afirmat, ieri, că deţine informaţii că „unii parlamentari braşoveni ai Partidului Democrat se laudă că preşedintele Traian Băsescu va trimite Direcţia Naţională Anticorupţie să mă ancheteze”.
Potrivit lui Căncescu, iniţiativa ar fi pornit din partea „unui deputat, unul dintre reclamagii Braşovului, care nu se pricepe la altceva”, pe care a refuzat să îl nominalizeze.
Căncescu se întreabă însă „de ce nu s-a ocupat Băsescu de mine în campania electorală de acum trei ani, când eu am fost cel care i-a condus campania în Braşov şi am pus bani din buzunarul meu pentru asta.