Uraganul Dean a ajuns miercuri in statul Veracruz din estul Mexicului, provocand ploi torentiale si pagube materiale.
El a scazut insa in intensitate, devenind o furtuna tropicala,relateaza AFP.
"Uraganul a intrat in teritoriu cu rafale de vant de 160 kilometri pe ora, s-au inregistrat ploi torentiale, arbori au fost smulsi din radacini si aruncati pe sosele", a declarat guvernatorul statului Veracruz, Fidel Herrera.
Un barbat care incerca sa repare un acoperis in Xalapa a murit electrocutat cand o placa din acoperis a atins un cablu electric.
Uraganul a crescut in intensitate deasupra Golfului Mexic iar apoi a scazut.
Intrand in teritoriu, el a devenit miercuri seara o furtuna tropicala inainte de a se lovi de muntii Sierra Maestra Orientala, unde a disparut treptat.
Dean a intrat pe coasta Emeraude, din Golful Mexic, in apropiere de orasul Tecotutla la 16.30 GMT (19.30, ora Romaniei).
Starea de urgenta a fost decretata in 89 de municipalitati din statul Veracruz. In statul Hidalgo, din centru, vecin cu Veracruz, raul Huehuetla a iesit din matca.
Mii de oameni din statul Veracruz care traiesc in case expuse riscului s-au refugiat in scoli.
Statul Veracruz este dens populat, circa 3,5 milioane de oameni traind in zone de risc.
Dupa ce a atins coasta peninsulei Yucatan avand nivelul 5, cu rafale de vant de peste 300 kilometri pe ora, rafalele sunt acum de 160 kilometri pe ora.
Ploaia este principala ingrijorare, pentru ca s-ar putea produce inundatii, alunecari de teren.
In peninsula Yucatan, Dean a lasat in urma sa inundatii, arbori smulsi din radacini si pagube la infrastructuri.
Destinatiile turistice - Cancun, Playa del Carmen, Cozumel - au fost insa crutate. Zeci de mii de localnici si turisti au fost evacuati