Alexandru Condeescu s-a dus „la cele interesante“, cum obisnuia el sa spuna despre prietenul lui, Nichita Stanescu…
Director al Muzeului National al Literaturii Romane timp de 17 ani, editor, critic si istoric literar, obsedat de Caragiale (de unde si spiritul lui ludic), dar si cel mai semnificativ exeget al operei lui Nichita Stanescu, Alexandru Condeescu parea ca este acolo, la Muzeu, ca sa aiba grija de noi.
Daca voiai sa-ti lansezi o carte, ti se spunea: „Vorbeste cu Condeescu…“, daca un pictor tanar nu avea spatiu sa expuna era pe data sfatuit: „Du-te la Condeescu, vorbeste cu el, nu refuza pe nimeni, sigur te va ajuta!…“. D
aca aveai un manuscris, la fel: „Vorbeste, domnule, cu Condeescu, ca te publica!“
imi amintesc ca intr-o vara veneam cu Alexandru de la Predeal. Ne invitase acolo un prieten al meu… si, pe drum, vine vorba despre ale noastre… muzeu, revista Manuscriptum, scriitori, carti… lansari, volumele lui Nichita, Opera Magna etc., si ii zic: „Mai, Alexandru, ce-ai facut tu pentru Nichita nu mai face nimeni! Dupa ce mor, tu sa-mi ingrijesti opera!“. A zimbit uimit: „Traiane, dar tu esti mai tinar decit mine! Ce-ti veni?“. Nu-mi venise nimic, dar asa credeam eu ca Alexandru va fi acolo mereu! Pentru noi toti! Uite ca n-a fost asa!
Mai tirziu, cind am aflat ce diagnostic are, am refuzat complet sa inteleg! Am sperat intr-un miracol si eu si Stefania. Ne-am rugat pentru sanatatea lui in fiecare zi… poate ca nu am facut-o indeajuns? Poate ca noi, astia care am ramas pe-aici, nu am facut niciodata indeajuns pentru el?… Nu avem cum sti, pentru ca, discret, nobil si drept cum il cunosteam, Alexandru Condeescu nu ne reprosa nimic…
Cu mult mai tirziu, cind am aflat ca volumul 7 din Opera Magna plecase in tipografie, am ridicat ochii catre cer si am indraznit sa-l implor pe Nichita sa faca un miracol! Sa nu ma
