Inainte de a scrie se pune chestiunea apartenentei. Ea voaleaza scrisul. Insinuind ca-i confera acestuia sens, ii fura pamintul de sub picioare. Semnificatia ei se manifesta ca o forta superioara, situata dincolo de orice criterii literare.
Care este cetatenia dumneavoastra? Cind imi aduc aminte de inceputurile mele in Germania, nu-mi vine in minte, de fiecare data, decit aceasta intrebare. O priveam permanent ca pe o expresie a neincrederii. Se prea poate ca ea sa sugereze deruta autohtonului, a germanului din Reich, cum i se spunea odinioara, fata de o situatie care-i scapase de sub control. Eu insa eram un emigrant1 dezorientat, care se simtea in situatia unui strain pus sub urmarire.
Un emigrant care se vede nevoit sa se afirme in doua directii: din necesitatea de a-i baga in cap autohtonului care-i este apartenenta si de a-i explica strainului prin ce se deosebeste de el. In ambele cazuri, cei carora li se adreseaza il asculta sceptici. Nici autohtonul, nici strainul nu se arata convinsi de statutul sau special. Pe care ambii il considera o insolenta.
Un emigrant nu poate fi autohton si nu vrea sa fie nici strain. Este adevarat ca a trait in strainatate, reclama insa limba autohtonilor ca fiind limba sa. Acest model de baza este valabil si pentru un scriitor cu statut de emigrant.
Ce inseamna german?
Problema minoritatilor germane se asociaza nemijlocit cu chestiunea germanitatii insesi. Cunostintele germanilor despre ei insisi n-au fost niciodata atit de precare ca astazi. Aceasta fiind, dupa cum se stie, urmarea rupturii lor de istoria germana pe care o sechestrase national-socialismul. Germanitatea nu mai este celebrata, ci este asumata ca un sentiment al rusinii.
Fiecare are grija sa rosteasca un text corect din punct de vedere politic. Corectitudinea acestui text este controlata in permanenta de opinia publica. Exi
