Ioan LACUSTA
Luminare (Coborirea in text), roman
Postfata de Bogdan-Alexandru Stanescu, Colectia „Fiction Ltd“, Editura Polirom, Iasi, 2007, 424 p.
Luminare, noua carte a lui Ioan Lacusta, nu este, cum s-ar putea crede la prima vedere, doar un roman memorialistic, o autobiografie abia deghizata. Este o carte-spovedanie in progress, de un patetism autentic. Aflat pe panta descendenta a vietii, cu sanatatea tot mai subreda, macinat de alcool, esecuri existentiale si ratare, naratorul – pe numele sau Simion, dar cu multe din datele autorului real – traieste, in orizontul propriei morti, experienta „luminarii“. Mereu invocata in prezentul scrierii („acum cind scriu…“) aceasta „luminare“ nu e reversul „intunecarii“ din romanul lui Cezar Petrescu, ci o experienta mistico-initiatica explicitata la modul textualist: coborire in Textul – si in Infernul – vietii care se scrie in drum spre punctul final, intelegere profunda a intimplarilor trecutului, a coerentei lor secrete si a sensului lor dezvaluit retrospectiv. „Cainta“ implica, pe acest drum, eliberare de iluzii, de rataciri si meschinarii.
Vanitas vanitatum. Sub acest aspect, „sufletul slav“, oscilind mereu intre experienta raului, betie si spovedanie, constituie un reper moral. Lectia oferita in studentie de catre prietenul rus Matvei – tovaras de pahar si mare admirator al lui Visotki, cu o biografie cvasitolstoiana… – are, fara doar si poate, bataie lunga: „…noi ne spovedim la cei dragi, la suflete din sufletele noastre si ne eliberam. Avem nevoie intotdeauna de iertare si o cersim chiar si dupa ce am facut raul. Asa e pustia de suflet al nostru. s…t Voi faceti misto de toate si va temeti sa va urmati sufletele. Aveti teama in voi, supusenie parsiva. De-asta si sinteti asa cum sunteti, mistocisti. Nu aveti suflete libere, nu aveti spovedanie in voi“. Exista si alte asemenea „lect
