In Romănia au avut loc două, nu doar o revoluţie, in ultimii 17 ani. Una, cea oficială, in 1989, cănd am schimbat regimul, şi alta, pe care incă o traversăm, cea in care din ce in ce mai mulţi au inţeles că reclama cu Dorel nu e un mod de viaţă.
Un grup de studenţi romăni aflaţi la muncă legal in Statele Unite sunt izolaţi pe o insulă, alături de alte sute de persoane, din cauza unor incendii devastatoare. Un alt grup de romăni rromi plecaţi din ţară cu căţel şi purcel au fost evacuaţi dintr-o zonă a Italiei, unde se aciuaseră, vreo 2.000, şi unde incepuseră să-şi spele rufele, la propriu, in canalul colector al oraşului. Garda de mediu italiană s-a sesizat şi a fost de neinduplecat.
Un alt grup de romăni a fost filmat şi fotografiat, pentru că a venit peste vară in ţară şi a inceput să dea viaţă unei zone foste miniere, care era lăsată in paragină - vechea poveste cu zonele declarate monoindustriale in scripte şi de care nu te mai poţi atinge să faci altceva, pentru ca oamenii să supravieţuiască. Iar romănii care se duc in Ungaria pentru angajare sunt preferaţi altor naţionalităţi, pentru că ştiu limba şi pentru că sunt de etnie maghiară.
Nu am inşiruit la intămplare aceste evenimente, ştiri, informaţii. Ci doar pentru a veni in sprijinul ideii pe care vreau să o transmit.
In timp ce politicienii noştri au făcut ani in şir paşi de melc pentru proiectul legii votului uninominal, in timp ce, imediat după alegeri, stăm cu toţii in tensiune că va cădea guvernul, pentru că nu-i convine preşedintelui - stare care afectează increderea investitorilor in stabilitatea noastră politică şi economică - , in vreme ce preşedintele, cum spuneam, dă cu premierul de pereţi, iar cănd şeful principalului partid de opoziţie se autopropune, cumva, public, pentru această funcţie, pe Băsescu il umflă răsul şi hohoteşte de mama focu
