Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Voronin nu vrea consulate româneşti la Cahul şi Bălţi

Publicat in Realitatea, sâmbătă 25 august 2007

Tensiunile dintre Bucureşti şi Chişinău se amplifică. Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a anunţat că cele două consulate româneşti de la Bălţi şi Cahul nu vor mai fi deschise. Şeful statului moldovean a spus că nu a promis niciodată că aceste consulate vor fi deschise şi a acuzat autorităţile de la Bucureşti că plătesc diferite persoane ca să facă lobby pentru unirea Republicii Moldova cu România.

Vladimir Voronin a făcut aceste declaraţii în cadrul unei emisiuni televizate. Voronin pare să fi uitat că la începutul anului, mai exact pe 16 ianuarie 2007, spunea clar că la Bălţi şi Cahul vor fi organizate în regim de urgenţă două consulate. Astăzi, însă, preşedintele moldovean spune că nu a promis nimic.

Voronin precizează că în timpul întâlnirii pe care a avut-o cu preşedintele român, Traian Băsescu, s-a angajat doar să examineze posibilitatea ca la Bălţi şi Cahul să fie deschise consulate. Mai mult, în emisiunea televizată în care a vorbit despre problema consulatelor, Voronin a declarat că românii s-au legat cu diavolul pentru a ocupa teritoriul Republicii Moldova. "S-au legat cu Hitler, cu Stalin, cu cine vrei, doar ca să-şi atingă scopul", a precizat Vladimir Voronin.

Schimbarea de atitudine a lui Voronin vine pe fondul acuzaţiilor de corupţie pe care autorităţile de la Chişinău le aduc unui funcţionar de rang înalt din Ambasada României în Republica Moldova. Şeful statului moldovean s-a răzgândit în privinţa consulatelor româneşti la numai trei zile după ce preşedintele Traian Băsescu, a spus că reacţia României în scandalul vizelor va fi foarte dură, pentru că autorităţile de la Chişinău au mers prea departe de data aceasta.

Până la această oră, Administraţia Prezidenţială de la Bucureşti nu a făcut niciun comentariu pe marginea acestor declaraţii. Tensiunile dintre Bucureşti şi Chişinău se

Articolul in Realitatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI Locale 2024 România. Cine a câștigat și va fi noul primar din Buzău

Gandul acum 26 minute
În cursa pentru funcţia de primar al municipiului Buzău, la alegerile locale din 9 iunie, s-au înscris şapte persoane. Gândul îți prezintă lista candidaților la alegerile locale 2024 pentru Primăria Buzău. ALEGERI Locale 2024 România. Cine a câștiga

LIVE Alegeri locale și europarlamentare 2024. Aproape 19 milioane de români sunt așteptați azi la urne / Programul secțiilor de votare

HotNews acum 2 ore
Aproape 19 milioane de români sunt așteptați astăzi să voteze în cadrul alegerilor locale și europarlamentare. Secțiile de votare vor fi deschise între orele 07.00 - 22.00. La acest scrutin s-au înscris 207.389 de candidaţi pentru alegerile locale,

Vremea în ziua alegerilor: Cod portocaliu de caniculă în 12 judeţe şi în Capitală

Mediafax acum o ora
Sunt vizate de avertizarea Cod portocaliu judeţele Dolj, Olt, Argeş, Teleorman, Gorj, Dâmboviţa, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Buzău, Prahova, Ilfov şi Bucureşti. Avertizarea este în vigoare duminică, de la ora 10.00, până marţi, la ora 10.00. Conform

ALEGERI 2024 - George Simion, cu tricou în culoarea partidului, la secţia de votare: Tot ce ne dorim este un vot corect, un proces electoral democratic. Am votat pentru viitor, am votat schimbarea

News.ro acum 33 minute
Preşedintele AUR, George Simion, a votat la alegerile europarlamentare în Capitală şi va merge în Vrancea pentru a vota la locale. El a venit la secţia de votare împreună cu soţia şi a purtat un tricou în culoarea formaţiunii pe care o conduce. El a

Ministerul de interne: Reţelele de socializare sunt spaţiu public, astfel că este interzisă transmiterea de mesaje electorale

G4Media acum o ora
Ministerul Afacerilor Interne, atrage atenţia, sâmbătă, că, în România, reţelele de socializare sunt considerate spaţiu public, astfel că este interzisă transmiterea de mesaje electorale prin intermediul acesteia, transmite Agerpres. Reprezentanţii

Lumea presei este în doliu. A murit Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere

Ziare.com acum 9 ore
Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (Reporters Sans Frontieres, RSF), a murit sâmbătă, 8 iumie, la vârsta de 53 de ani, a anunţat organizaţia care apără libertatea presei în lume, informează AFP. Francezul

Punctele temporare de trecere a frontierei din vestul ţării, deschise şi duminică

Press Alert acum 10 ore
Foto: arhivă Punctele temporare de trecere a frontierei vor fi deschise duminică, la cererea autorităților maghiare, în contextul desfășurării alegerilor, a anunțat Poliția de frontieră. „La solicitarea autorităților maghiare, în cursul zilei de dum

Formula 1: George Russell, în pole position la Marele Premiu al Canadei

News.ro acum 8 ore
George Russell (Mercedes) va porni de pe prima poziţie a grilei în Marele Premiu al Canadei, a noua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Pentru Russell este primul pole position din acest sezon. "Este extraordinar, mă simt atât de bine. Atât

FOCUS: Românii, chemaţi la primele alegeri comasate de după revoluţie - europarlamentare şi locale

Mediafax acum 9 ore
Listele propuse de partide pentru Parlamentul European pot fi votate de cetăţenii români la orice secţie. Pentru a-şi vota aleşii locali, oamenii trebuie să se prezinte la secţia la care sunt arondaţi, potrivit adresei din buletin. La aceste alegeri

A murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România

G4Media acum 10 ore
Astăzi a murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România. Intelectual de anvergură, cu doctoratul obținut la London University, Institute of Education, în 1976, autor a numeroase volume și cercetări în domeniul educației și cel

Vremea

București
acum

23°
dum.

20°/34°
lun.

23°/36°
mar.

21°/35°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/29°
lun.

18°/33°
mar.

17°/30°
mie.

16°/25°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

16°/28°
lun.

16°/30°
mar.

14°/26°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

19°/32°
mar.

16°/28°
mie.

17°/23°