Nu de puţine ori, adulţii nu pot înţelege cum poate cel mic să se simtă bine într-o cameră care arată ca după război. Dar ceea ce pentru un om mare pare dezordine, e de fapt o ordine

Nu de puţine ori, adulţii nu pot înţelege cum poate cel mic să se simtă bine într-o cameră care arată ca după război. Dar ceea ce pentru un om mare pare dezordine, e de fapt o ordine specială pentru cel mic

Orice copil îşi doreşte un loc numai al său, în care să-şi găsească refugiul şi să îşi descopere pasiunile, o cameră în care să-şi ascundă "secretele" copilăriei. În spaţiul său, el este "stăpânul" şi acolo se simte în siguranţă.

În cele mai multe familii, imaginaţia debordantă a celor mici îi uimeşte pe adulţi. Tocmai de aceea, spaţiul lor vital, camera de joacă, trebuie să rămână un mic sanctuar în care copiii să-şi poată proiecta fantasmele, motorul creativităţii. Pe de altă parte, sunt de părere psihologii, exprimarea nestingherită a imaginaţiei fiecăruia este necesară pentru echilibrul psihic.

La copii, imaginaţia intră în funcţiune de la o vârstă foarte fragedă. Freud spunea că bebeluşul "halucinează" satisfacţia pe care i-o generează prezenţa mamei, iar atunci când aceasta nu se află în apropiere, încearcă să îşi imagineze prezenţa acesteia lângă el.

Solitudinea este în cele din urmă cea care generează şi dezvoltă imaginaţia copilului. Imaginaţia odată pornită, generează cheful de joacă al copilului. Jucându-se, copilul începe să inventeze poveşti, susţine Catherine Mathelin, pedopsiholog şi pedopsihanalist. "Începând cu vârsta de 3-4 ani, poveştile pe care copilul le inventează singur îi dau acestuia posibilitatea să se identifice cu adulţii", arată Catherine Mathelin.

Copilul trăieşte între imaginar şi fantasme, iar părinţii trebuie să îl supravegheze şi să îl ghideze între aceste două lumi. Dacă într-o seară copilul spune că a văzut u