Când am auzit prima ştire despre conflictul din Apaţa nici nu am luat-o în seamă, crezând, ca de obicei, că iar se bat românii cu ţiganii. Cer scuze, nu agreez termenul impus, "rromii".

Când am auzit prima ştire despre conflictul din Apaţa nici nu am luat-o în seamă, crezând, ca de obicei, că iar se bat românii cu ţiganii. Cer scuze, nu agreez termenul impus, "rromii". Situaţie obişnuită, banală chiar pentru satele mixte etnic. Sau pentru satele unde sunt îndeobşte ţigani şi români.

Apoi am realizat realitatea: nu românii localnici din Apaţa s-au bătut cu ţiganii, ci maghiarii localnici au făcut-o. Gândul m-a dus imediat la vizita a doi parlamentari europeni, făcută acum câţiva ani printr-un judeţ transilvan, unde au fost ceva mişcări etnice, tot un soi de lupte ţigano-române.

Europarlamentarii ne-au cam tras de urechi, mustrându-ne şi arătându-ne cum trebuie să ne purtăm, noi, românii cu ţiganii. Am uitat să precizez că ţara europeană de unde veneau moralizatorii era Ungaria. Mă gândeam, acum, ce bine ar fi ca cei doi să revină şi să moralizeze agresorii, mai ales că le ştiu şi limba. Numai că lucrurile nu stau aşa, în cazul curent, agresorii sunt tot ţiganii.

Ca în mai toate cazurile, ţiganii sunt agresorii şi totul se termină cu acuza că cei agresaţi sunt "şovini", "naţionalişti", "intoleranţi", "fascişti". Poveşti sociale, telenovele tragice uneori, dar găsite la tot pasul. Şi, pentru că vorbim de novele, propun un experiment jurnalistic.

Să schimbăm termenii poveştirii: "În satul ardelean Apaţa, un grup de cetăţeni români săraci, leneşi şi hoţi a încercat să fure din avutul altui grup de cetăţeni români, harnici, cinstiţi şi muncitori. S-a iscat un conflict care a inflamat ambele tabere." Observaţi că am spus exact şi corect aceeaşi poveste, eliminând elementul etnic. Am deformat cu ceva realitatea?

Astfel încât eu cred c