- Diverse - nr. 167 / 28 August, 2007 Rapita este o cultura de mare importanta ecologica prin particularitatile morfologice si biologice native, ca si prin tehnologia specifica si amploarea proceselor si tehnicilor de ameliorare. Principala sa functie ecologica este de ameliorare, conservare si protectie a solurilor. Sistemul radicular, prin dezvoltarea si activitatea sa contribuie la fixarea solului si la structurarea prin coagulare si fragmentare. Rozeta de frunze bine dezvoltata din toamna protejeaza solul impotriva eroziunii care se intensifica atat toamna, cat si primavara, datorita celor doua maxime de precipitatii din octombrie si aprilie-mai, dar si impotriva evaporarii masive a apei. Atat perioada de vegetatie, cat si fazialitatea si desimea mare a plantelor fac din rapita o cultura foarte buna protectoare impotriva eroziunii pe terenurile in panta. Sistemul radicular foarte activ si bine dezvoltat din toamna influenteaza favorabil bugetul, regimul si circuitul local al azotului si in special al nitratilor rezultati din mineralizarea intensa a humusului dupa arat, absorbindu-i, stabilizandu-i in compusi organici proprii cu azot si favorizand reluarea circuitelor locale ale azotului in primavara. Masa mare de radacini, frunze moarte, resturile de tulpini si miristea inalta redau solului o mare cantitate de materie organica moarta, materie prima pentru humus, incat echilibrul humificare _ mineralizare se restabileste dupa o cultura de rapita. Este una din putinele culturi agricole tolerante la salinitate, valorificand prin productii ridicate solurile de reactie alcalina, carora le diminueaza proprietatile fizice negative (coeziunea mare, adezivitatea externa mare, structura instabila, permeabilitatea redusa). Pe solurile saraturoase ea da atat productii mari de seminte, cat si de masa vegetala. Reactia rapitei colza fata de salinitatea ridicata depinde de soi