Ministrul internelor şi reformei administrative, Cristian David (foto), a cerut, ieri, conducerii Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" să ia măsuri suplimentare de verificare a
Ministrul internelor şi reformei administrative, Cristian David (foto), a cerut, ieri, conducerii Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" să ia măsuri suplimentare de verificare a studenţilor pentru a fi prevenit consumul de droguri.
Cererea ministrului vine la câteva zile după ce unul dintre viitorii poliţişti a fost prins cu cocaină într-un club de pe litoral.
Potrivit MIRA, ministrul Cristian David a convocat conducerea acestei instituţii de învăţământ şi a cerut explicaţii referitoare la frecvenţa şi complexitatea examenelor medicale care se efectuează în prezent, la programa şcolară, precum şi la evaluarea activităţii practice a studenţilor.
În urma discuţiilor, ministrul a cerut introducerea din acest an universitar a unor grile suplimentare de verificare a studenţilor din Băneasa în timpul anilor de studiu. Se va pune bază pe evaluarea psihologică şi examinarea medicală a studenţilor.
Unul dintre cursanţii Academiei de Poliţie, repartizat să facă practică în judeţul Constanţa, a fost prins cu un gram de cocaină, după ce consumase substanţe stupefiante.