Mesajul a fost trimis. Multumesc!

121 de proiecte

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 30 august 2007 ·

Iesenii nu s-au inghesuit sa-si aleaga proiectele preferate dintre cele cuprinse in Strategia de Dezvoltare Socio-Economica a Municipiului Iasi - Orizont 2020. De teama sau de bine ce traiesc? Este pentru prima data cind Primaria le spune iesenilor ce are de gind. Probabil este efectul lectiei Palas sau, poate, doar spectrul alegerilor locale de la anul. Oricare ar fi motivul, e un pas inainte. Desi timid, sefii orasului au vrut sa afle parerea locuitorilor despre prioritatile care ar trebui sa inghita milioanele de euro pe care Consiliul Local va fi nevoit sa ii imprumute cu girul celor 300.000 de ieseni. Dupa cum a relatat "Ziarul de Iasi" la inceputul saptaminii, numai citeva sute de oameni au fost curiosi sa vada proiectele zgircite in detalii si pline de termeni tehnici. O parte dintre ei s-au oprit la centrele de cartier, altii au studiat site-ul Primariei. Prima impresie este ca toate cele 121 de propuneri merita votul, insa unele cintaresc mai greu decit altele. Spre exemplu, chiar primului proiect din lista - Reabilitarea si modernizarea transportului cu tramvaiul in Iasi - ii sint atribuite aproape 36 de milioane de euro. Nu este clar daca banii vor fi folositi doar pentru refacerea caii de rulare, din cauza careia tramvaiele merg cu frina trasa de teama deraierii si isi zgiltiie bine pasagerii acum. Mai sint insa cel putin doua probleme de rezolvat: eventuala mutare a liniilor din spatiul strimt al strazii Cuza-Voda si innoirea parcului de vagoane. La Timisoara, un proiect asemanator a costat 47 de milioane de euro si, pe parcursul a cinci ani, circulatia in oras a fost data peste cap din cauza lucrarilor de refacere a 17 km de cale de rulare.

Mai scump si, in consecinta, mai dificil de realizat este al treilea proiect - Reabilitarea si modernizarea retelei de strazi a orasului: 200 de milioane de euro si timp de executie 6-7 ani. Desi pare de domeni

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Român arestat preventiv pentru trădare. Bănuit că vindea secrete militare Rusiei

Mediafax acum 22 minute
„La data de 23.05.2024, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus reţinerea unui inculpat (cetăţean român), cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trădare. Din pro

Ministrul Finanţelor anunță o nouă epocă pentru ANAF: "Am finalizat reorganizarea, va duce lupta antifraudă la un alt nivel"

Ziare.com acum 2 ore
Reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală va duce lupta antifraudă la un alt nivel iar acest amplu proces este un pas crucial pentru a ne asigura că ajungem să colectăm eficient acei bani care trebuie să meargă către investiţii sau fu

Nicolae Ciucă: Partidul Naţional Liberal împlineşte astăzi 149 de ani. Liberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite vineri, la împlinirea a 149 de ani de la apariţia formaţiunii, că iberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră: independenţa, Marea Unire, reform

Cod galben de furtuni și grindină. Șapte județe sunt vizate de avertizarea meteo

Ziare.com acum 28 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis din nou un cod galben de furtuni, vineri, 24 mai. Avertizarea meteorologilor este valabilă pentru şapte judeţe din vestul țării, până la ora 21:00. „În Banat, Crişana şi în vestul Transilvaniei in

Avertizare meteo: Vijelii, ploi torenţiale şi grindină în vestul ţării

Press Alert acum 53 minute
Meteorologii anunță, pentru vineri, vijelii, ploi torențiale și grindină în Banat, Crișana și în vestul Transilvaniei. În București, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla moderat. Vineri între orele 12.00 – 21.00, în Banat, Crișana și în v

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 4 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

Preşedintele Cehiei a ajuns la spital, după un accident cu motocicleta. Fost general NATO, Petr Pavel, este recunoscut pentru activitățile sale extreme

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

VIDEO Un restaurant s-a prăbușit în insula Mallorca. Cel puțin patru morți și zeci de răniți

HotNews acum 4 ore
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 20 au fost rănite în urma prăbuşirii unui restaurant în insula spaniolă Mallorca , a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă din arhipelagul turistic Baleare, relatează AFP. Restaurant

China: Exerciţiile care înconjoară Taiwanul testează capacitatea armatei de a prelua puterea

Mediafax acum 2 ore
Armata chineză a dat startul „jocurilor de război” joi dimineaţă, înconjurând Taiwanul cu nave şi avioane militare. Exerciţiile, denumite „Joint Sword-2024A", au loc după ce Lai Ching-te a preluat săptămâna aceasta funcţia de preşedinte al Taiwanulu

Detronarea lui Coldea. Da sau nu?

Ziua News acum 23 minute
Pe surse, în absența unui comunicat DNA, se vehiculează informația cum că, împreună și separat, după peste 10 ore de audieri, în puterea nopții, s-ar fi luat decizia instituirii unor controale judiciare pentru Coldea, Dumbravă și Trăilă și plata uno

Vremea

București
acum

24°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

25°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

22°
vin.

15°/22°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°