Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Matematicianul sunetelor

Publicat in Buna Ziua Iasi, joi 30 august 2007 ·

Walter Ghicolescu • Dragoste geriatrica, Punct si de la capat, Vrajitorul, sunt cateva piese semnate de Walter Ghicolescu care au facut furori in aceasta vara pe litoral • Piesa Dragoste geriatrica, acea iubire purtata unui batran, pe care publicul o asimileaza cuplului Columbeanu, a prins cel mai bine la publicul estival • Cateva Franturi de suflet, cum se numeste albumul lui Walter, vor fi auzite in oras, incepand de vineri seara, la un club iesean si concertul va fi sustinut alaturi de Adrian Gradinaru, cu care Walter formeaza grupul Tandem

Dupa o luna si jumatate de concerte la tarmul Marii Negre, Walter Ghicolescu a revenit la Iasi pentru a-si promova albumul Franturi de suflet. Desi lansarea oficiala este programata pentru inceputul lunii noiembrie, deja cele 200 de copii ale albumul au fost epuizate. Pana atunci, artistul spera sa poata adauga o a 11-a piesa, "Vara in doi", daca vor fi si oameni care sa-l sprijine financiar. Folk-ul are un public destul de numeros si fidel, iar Walter este unul dintre cei mai apreciati cantareti de folk din noua generatie si prezenta sa in Iasi a adunat mereu multe lacrimi si aplauze. Mereu cu chitara dupa el, muzicianul a inceput deja sa atraga lumea, numai dupa primele acorduri de chitara de la anticariatul Dumitru Grumazescu. In fapt, este aproape nedespartit de chitara si de acel spirit boem care-i confera o nota de traire autentica si inspirata. Revenit de trei zile in Iasi, va sustine primul recital vineri seara, intr-un club iesean, alaturi de Adrian Gradinaru. Dupa aceasta, cei doi care formeaza grupul Tandem, vor avea o intalnire mai deschisa cu iubitorii de folk, sambata, la Galeriile Anticariat Dumitru Grumazescu.

"Din perspectiva unui matematician, perfectiunea muzicii este comparabila cu o limita la plus infinit. Toate piesele au o poveste, toate striga un ce si un de ce. Ma

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 5 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 4 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 3 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 9 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 6 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Polonia şi Grecia cer un ”scut” antiaerian în Uniunea Europeană. ”Europa va fi sigură atât timp cât cerul de deasupra capului va fi sigur”, îi scriu Tusk şi Mitsotakis lui von der Leyen, după străpungerea spaţilor aeriene ale României şi Poloniei de rachete şi drone ruse

News.ro acum 3 ore
Polonia şi Grecia au cerut joi Uniunii Europene (UE) să se doteze cu un ”scut” anti-aerian, pentru a se apăra mai bine, în plin război între Rusia şi Ucraina, anunţă cele două într-un comunicat comun, relatează AFP. ”Europa va fi sigură atât timp câ

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 10 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Vremea

București
acum

15°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°