Starea senatorului PSD Antonie Iorgovan este, in continuare, stabila, au anuntat, joi, surse medicale din cadrul spitalului Matei Bals din Bucuresti.
Senatorul Antonie Iorgovan, care sufera de cancer la pancreas, a fost internat, in urma cu cateva zile, in spital, la sectia de terapie intensiva, fiind supus unor investigatii medicale.
Directorul spitalului Matei Bals, Dr. Andrei Streinu Cercel, a declarat, pentru Realitatea TV, ca "in prezent, senatorul Iorgovan este supus unor investigatii medicale. Starea sa este stabila si, speram ca in decurs de cateva zile, aceasta sa se imbunatateasca substantial".
"Pacientul este stabil, nu s-a produs absolut nicio schimbare fata de ziua precedenta (n.red.miercuri)", a spus profesorul Streinu-Cercel.
Iorgovan ar putea fi externat cel mai devreme peste o saptamana, medicii fiind de parere ca nu va avea fluctuatii ale starii de sanatate in aceasta perioada, a mai spus profesorul Cercel.
Senatorul Serban Nicolae, un apropiat al lui Antonie Iorgovan, a declarat ca l-a vizitat pe colegul sau impreuna cu Ion Iliescu si ca acesta se simte bine.
El a mai precizat ca internarea lui Iorgovan era programata, facand parte dintr-un program postoperatoriu pe care il urmeaza.
"Chiar ne-a spus ca se simte mai bine si ca a luat cateva kilograme in greutate, un fapt pozitiv, de care se bucura", a declarat Serban Nicolae.
Pana la 3 septembrie, Antonie Iorgovan urmeaza sa fie supus unei serii de analize amanuntite, a adaugat directorul institutiei medicale.
Iorgovan sufera de cancer la pancreas, fiind operat in strainatate in urma cu cateva luni. Desi a continuat tratamentul in Romania, starea sa s-a agravat.
Senatorul PSD de Prahova, Antonie Iorgovan, a fost judecator al Curtii Constitutionale, el fiind presedintele Comisiei de