Istoria o iubim, dar ea nu exista. Asa s-ar putea rezuma modul in care evenimentele istorice reale sint reflectate in teatrul romanesc postdecembrist, si in latura sa spectacologica, si in cea dramaturgica. Dintre artele autohtone, teatrul e probabil zona in care evenimentialul recent a intirziat cel mai mult sa-si faca loc – desi, ca forma de expresie, ar trebui sa-i fie foarte la indemina (poate chiar mai mult decit filmului). E adevarat ca inertia primului deceniu de dupa 1989 e explicabila – e, sa zicem, intervalul necesar emergentei unei generatii noi de dramaturgi si autori de spectacole si „reciclarii“ catre alte estetici a celor deja activi, marcati de spiritul metaforic-esopic al epocii „rezistentei prin cultura“.
Spre deosebire, insa, de cinematografie, textele avind ca subiect istoria apropiata n-au aparut in numar mare (printre ele s-ar numara www.nonstop.ro de Alina Nelega, Tatal nostru care esti in supermarket de Petre Barbu si recent premiatul la concursul Uniter-ului Complexul Romania al Mihaelei Michailov), spectacolele, cu atit mai putin, iar ceea ce a refuzat cu cea mai mare obstinatie sa se schimbe s-a dovedit a fi estetica „produselor“ teatrale respective.
Atitea cite sint, spectacolele pe tema istoriei recente din ultimii ani fac evidente puncte de vedere confortabile, menite sa confirme, nu sa provoace orizontul de asteptare al publicului. Trecutul recent e pentru teatrul romanesc subiect de nostalgie si satira lejera, o gluma proasta pentru unii, buna pentru altii, inexplicabil traita (dramatic, in realitate) de o natiune intreaga lipsita la momentul respectiv de necesarul simt al umorului.
Un bal intr-o zi de comedie
Balul, scenariu de Radu-Alexandru Nica si Mihaela Michailov dupa o idee a Théatre du Compagnol (sau, si mai precis, dupa ideea si structura filmului omonim al lui Ettore Scola), produs de T
