Bernard Kouchner, ministrul de Externe al Franţei, se va afla la inceputul săptămănii viitoare la Bucureşti. Este neindoielnic vedeta Zilelor Diplomaţiei organizate de MAE, el avănd nu doar carismă, ci in primul rănd substanţa experienţei momentelor fierbinţi din politica lumii din ultimele două decenii, trăite pe viu. Doctorul Kouchner a intrat in vărtejul militantismului social in 1968, conducănd greva studenţilor de la Facultatea de Medicină din Paris. A fost afiliat la Partidul Comunist, păşind apoi spre socialişti. El a fost unul dintre pionierii acţiunilor umanitare sprijinite pe o mediatizare intensă. Medecins sans frontières şi Medecines du monde au arătat lumii că halatul alb poate intra mai rapid in zonele de conflict decăt braţul inarmat. Politicienii de vărf şi l-au dorit in guverne, ideologiile au fost pliate de Kouchner pe valul vremurilor, mişcările surprinzătoare fiind argumentate teoretic. A avut viziunea soluţiilor in dramele umanitare din Liban, Biafra, Somalia. S-a angajat in misiuni delicate ca inalt comisar ONU pentru Kosovo. A ajuns de la tănărul rebel de pe baricadele stăngii radicale acum, la 67 de ani, in fruntea diplomaţiei franceze. Renegat de socialişti, el dă tenta social-democrată echipei de dreapta constituite de Sarkozy. Koucher cunoaşte bine Romănia, a vizitat-o de mai multe ori şi a fost mereu sensibil faţă de vocaţia noastră francofonă. Am avut onoarea să discut pe larg cu el in două rănduri. Prima dată, in ianuarie 1990, cănd conducea o mare acţiune umanitară in folosul ţării aflate in euforia Revoluţiei. Imi spunea că se simte ca in ’68, cănd l-au răsturnat pe De Gaulle. Ne-am reintălnit la Sofia, unde era observator la primele alegeri democratice din Bulgaria. Era impreună cu Simone Veil şi am avut "in trei" o lungă discuţie despre tinereţea democraţiilor din Est. Il susţinea pe Jelio Jelev, fiind convins că acesta va căştiga