Tot bacovianizind in ultimele zile, inainte de a incepe luna septembrie si de a se deschide noul an scolar, am reusit sa pun mina pe un maldar de volume pe care o veche si buna prietena mi le-a lasat de acum citeva luni. Luni mai mult nebune, de vara incendiara personala, dar si cu incendiile din Grecia, care m-au afectat foarte mult. Asa ca prea mult timp nu am avut sa iau la maruntit carti frumoase, cinste cui le-a scris. Doua volume de Kavafis, cu intreaga lui opera, poezie si proza, o editie recenta – dar ce inseamna „recent“, cind stirile se schimba de la o ora la alta, si ce era breaking news devine tema de meditatie pentru pensionarii din Cismigiu? – de care habar nu aveam.

Poetul e stimat in lumea cunoscatorilor de poezie – oare de ce-i tot dau tircoale, sa fie apropierea toamnei si a ploilor care te tin in casa de vina?–, dar cine mai sta azi sa-si bata capul cu Kavafis si Elitys, daca viata noastra a devenit mai mult proza si eseu? Privesc imagini coplesitoare din Peloponez si Attica si nu pot crede ca incendiile mai pot devasta regiuni intregi. Cind tehnologiile moderne ne pun la indemina atitea mijloace, iar sistemele informationale fac posibile orice fel de interventie. Si atunci ce se intimpla in Grecia lui Kazantzakis si al neinfrintului Zorba? Cum este posibil ca mii de hectare de padure sa arda si sa pustiiasca sate si sosele, biserici si case, sa ucida chiar zeci de oameni? Faptul ca o femeie moare imbratisind-si cei patru copii mi se pare o secventa de tragedie greaca antica. Ce se intimpla, totusi? Stiu ca unii antreprenori si speculanti de terenuri mai provoaca incendii, ca apoi sa faca specula cu terenuri, dar legile mai noi din Grecia interzic cu desavirsire astfel de aranjamente. Si atunci ce sa fie? Nu poate fi joaca unor iresponsabili, „acte gratuite“ ale unor anarhisti care vor sa provoace necazuri guvernului „vindut“ americani