Rujul roşu îşi revendică locul său de „rege“ al produselor cosmetice şi în acest sezon. La fel ca şi în domeniul articolelor vestimentare, culoarea roşie este la mare căutare şi atunci când vine vorba despre buze, fiind în topul multora dintre make-up artişti.
Roşul anunţă o întoarcere a unei frumuseţi clasice în materie de machiaj. După mai multe sezoane în care s-a pus accent pe privire este absolut normal ca atenţia să se orienteze acum pe o altă parte a feţei, mai precis pe gură. Buzele roşii nu mai sunt acum „rezervate“ în exclusivitate ţinutelor de seară. Pe podiumurile prezentărilor de modă ale celor mai cunoscuţi creatori, rujul de culoare roşie, în diverse nuanţe, de la cele pale până la cele foarte aprinse, a fost asortat atât ţinutelor de zi, cât şi celor mai elegante rochii de seară.
Rujul roşu deţine un loc de cinste şi în rândul celebrităţilor. Penelope Cruz, Cate Blanchett şi Sharon Stone asortează deseori rujul la covorul roşu.
Multe femei sunt obişnuite să-şi macheze buzele doar cu gloss, pe care îl pot aplica de cele mai multe ori fără a folosi oglinda. Aplicarea rujului, în mod particular cea a rujului roşu, necesită mai mult timp, atenţie şi precizie, însă efectul obţinut este unul pe măsură. Pentru a nu fi nevoite să vă refaceţi machiajul buzelor după fiecare ceaşcă de cafea pe care o beţi este esenţial deci să folosiţi un ruj de foarte bună calitate, care persistă pe buze fără probleme, timp de mai multe ore.
Alegerea nuanţelor
Lucrul cel mai important de care trebuie însă să ţineţi seama este nunaţa de roşu pe care o alegeţi pentru buzele dumneavoastră. Aceasta se face în funcţie de nuanţa naturală a tenului dumneavoastră.
Doamnele cu tenul rozaliu pot alege diverse nuanţe de roşu ciclamen, femeile cu un ten palid pot opta pentru tonurile mai închise, cele cu piele albă pot alege roşu cardinal,