De treci codrii de arama, de departe vezi gonind masini cu numeri streine. Si mai ca-ti vine sa-ti spui ca se misca ceva in tara asta, uite, macar turismul e infloritor. Numai ca de indata ce deschid gura, pasagerii se dau de gol, sint romani get-beget, care se intorc de la lucru de prin cele strainataturi. Vin acasa, in Romania.
Nu ca ar fi auzit chemarea plina de duiosie a lui Traian Basescu, dar daca-i august, e vacanta si vin sa-si viziteze rudele. Prezent in ultima vreme pe la cit mai multe scoli de vara (caci anul asta politicienii s-au hotarit sa mearga la scoala, nu ca sa invete macar limba romana, ci ca sa aiba de ce aparea la stiri, nu care cumva sa-si toceasca intre timp imaginea de pe retinele telespectatorilor), presedintele tarii, iritat de intrebarea unei jurnaliste, i-a invitat frumusel pe romanii plecati dincolo sa vina acasa. Pentru Traian Basescu, libera circulatie a persoanelor si dreptul la o munca mai bine platita nu fac nici cit o ceapa degerata, desi am intrat in UE. Dar, deh, Uniunea e departe, iar ai nostri mandatari tot ce stiu fac. Adica se prefac doar ca tin seama de recomandarile de la Bruxelles, dar isi vad de-ale lor. Mai o motiune de cenzura, mai o mustruluiala a ambasadorilor, mai o fuziune, mai un banut acolo.
Ma intreb insa ce inseamna acasa pentru Traian Basescu si ce poate el insemna pentru romanii risipiti prin toate colturile lumii. Oare sentimentul national al romanilor poate fi sustinut doar de demagogia nationalistilor care scandeaza „fie piinea cit de rea, tot mai bine in tara ta“? Si-apoi, daca ne gindim bine, exista o identitate a romanilor? Ne uneste si altceva decit cultul pentru mamaliguta, sarmale, mici, caltabos, tuica, Steaua sau Dinamo? Facem concursuri stupide precum Mari Romani, dar nu stiu ce ne-am face fara majusculele „salvatoare“. Ne laudam ca avem o tara frumoasa, dar procedam la d
