Emilian Bălănoiu, scriitor care a debutat la sfârşitul anilor '60 şi de atunci a publicat constant volume de nuvele sau romane, este şi autorul recentului roman Ţară ca un dos de palmă. Deşi o aşază în centru, ca protagonistă, pe tânăra profesoară Raluca Nicolae, autorul urmăreşte, de fapt, un "personaj" mai amplu, pe care îl precizează încă din titlu.
Raluca, bucureşteană prin adopţie, studiază în capitală şi devine profesoară la o şcoală de arte şi meserii. Din păcate, mediul nu e tocmai potrivit pentru caracterul ei sobru, rezervat. Trece prin câteva momente neplăcute în clasă şi în cancelarie, prilej potrivit pentru Emilian Bălănoiu ca, prin vocea unui personaj, profesor şi el, să schiţeze un portret caustic, din interior, al învăţământului românesc: "şcoala este o perdea în spatele căreia se practică cu voie de la stăpânire umilirea şi pedepsirea profesorilor, a intelectualilor, în cea mai bună tradiţie postbelică şi, în acelaşi timp, un staţionar pentru repetenţii de la gimnaziu, pentru micii delincvenţi, pentru huligani pur şi simplu care, lăsaţi în afara ţarcului bine păzit numit şcoală, ar fi o mare ameninţare pentru ordinea politică" (p.38).
Împlinirea profesională a personajului feminin apare ca imposibilă în datele acestea. Când unul dintre colegi, Jean Malte, care era îndrăgostit de ea, îi cere (într-un pasaj uşor melodramatic) să-i promoveze pe toţi elevii şi să le motiveze absenţele celor care lipseau nemotivat, Raluca vede în această rugăminte un gest umilitor şi întrerupe orice legătură cu el. Evoluţia ei capătă, spre final, accente dramatice. După ce şi-a încheiat programul la şcoală, într-o iarnă întârziată (e 28 februarie 2006, spune naratorul), Raluca trebuie să coboare din autobuz din cauza unui ambuteiaj. Viscoleşte, e o înghesuială infernală, dar "La un moment dat, circulaţia se deblocă spectaculos [...]. Şi vehiculele Regiei